Medicii au efectuat prelevări de rinichi şi ficat de la o femeie din Bacău aflată în moarte cerebrală

O echipă de medici ieşeni a efectuat prelevări de rinichi şi ficat de la o donatoare aflată în moarte cerebrală, de acestea putând beneficia pacienţi din spitale din Iaşi şi Bucureşti, a declarat coordonatorul Centrului Regional de Transplant din Iaşi, dr. Raluca Neagu.
Romania TV
10 mai 2018, 08:45
Medicii au efectuat prelevări de rinichi şi ficat de la o femeie din Bacău aflată în moarte cerebrală

Donatoarea este o femeie în vârstă de 43 de ani, din Bacău, care a suferit un accident vascular hemoragic.

„După ce familia şi-a dat acordul, medicii au prelevat ficatul şi rinichii. Ficatul a fost transplantat unei paciente de la Spitalul Sf. Spiridon. Femeia în vârstă de 48 de ani suferea de mai mulţi ani de ciroză. Unul dintre rinichi a fost transplantat la Bucureşti. Cel de-al doilea rinichi a fost transplantat la Spitalul C.I. Parhon din Iaşi”, a declarat dr. Raluca Neagu.

Beneficiarul transplantului renal este un bărbat de 37 de ani, care de la vârsta de 28 de ani se afla pe lista de aşteptare.

„De aproape zece ani pacientul aştepta această intervenţie salvatoare. Făcea trei şedinţe de hemodializă pe săptămână. Pacientul se afla în evidenţa Centrului de Dializă a Spitalului Parhon din 2009. Din fericire pentru el, acum a avut cea mai bună compatibilitate. A avut şi durata cea mai mare pe lista de aşteptare. A mai fost chemat de trei ori până acum dar au fost alţi pacienţi care aveau o compatibilitate mai bună decât el. Pot să vă spun că este un pacient cu foarte multă dorinţă de viaţă, cu foarte multă încredere şi încrezător că va fi transplantat, ceea ce s-a şi întâmplat”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului C. I. Parhon, dr. Ionuţ Nistor.

Medicul specialist urolog Daniel Andone a declarat că intervenţia de transplant a decurs fără nicio problemă.

„Post operator pacientul se simte foarte bine”, a menţionat dr. Andone.

Anul acesta, la Spitalul Parhon din Iaşi au fost efectuate şapte intervenţii de transplant renal, dintre care doar două au avut donatori aflaţi în moarte cerebrală. Potrivit specialiştilor, numărul este mult mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„A fost o mobilizare extraordinară a echipei de transplant. Este o echipă foarte entuziastă formată din mai mult de zece specialişti, echipă de anestezie şi evaluare pretransplant, care poate lucra de câteva ori mai mult. Sperăm ca în viitorul apropiat să transplantăm ambii rinichi la Iaşi, astfel încât să oferim mai multe şanse pacienţilor din Moldova. Două intervenţii de transplant în aceeaşi zi nu este un lucru neobişnuit, am mai făcut”, a declarat dr. Nistor.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Marius Tucă, interviu manifest şi o dorință: „Hagi ne poate salva, ca în ’94! Naționala seamănă cu România: o țară supusă şi resemnată! Generaţia de suflet a fost… fără suflet!”
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat autorităților. Niciun român nu trebuie să plătească cu ele. Riscă dosar penal
Playtech.ro
Părinţii au lăsat toată averea unui singur copil. Ce se mai poate face în acest caz, conform avocaţilor
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandra, o tânără fotbalistă, a încetat din viață la doar 20 de ani: „Cât de mult ne va lipsi..”
iamsport.ro
Uluitor! 84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
MediaFlux
Prognoza meteo aprilie 2026. ANM anunță vremea pentru următoarele 4 săptămâni
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj