Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului „Marie Curie” refuză să colaboreze cu doctorul Burnei şi ameninţă cu greva şi cu demisia

Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului "Marie Curie" au adresat conducerii spitalului şi Comisiei de etică o petiţie în care spun că refuză orice formă colaborare cu doctorul Gheorghe Burnei, căruia instanţa i-a dat din nou dreptul de a lucra în sistemul medical de stat, astfel încât el ar putea reveni în unitatea medicală.
Romania TV
29 aug. 2017, 09:07
Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului

„Profesorul Burnei a condus discreţionar secţia de ortopedie, toate resursele umane şi materiale de care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propriii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură”, susţin semnatarii documentului adresat conducerii Spitalului Marie Curie.

Ei mai spun că Burnei „şi-a folosit autoritatea în sensul obstrucţionării medicilor tineri în a efectua intervenţii chirurgicale prin care să îşi poată confirma nivelul de performanţă, în acest sens a întreţinut o atmosferă de timorare a medicilor, atmosferă în care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din secţie”.

„Orice încercare de a pune în discuţie tehnicile chirurgicale «inovative» şi «premierele mondiale» sfârşea într-o avalanşă de injurii din partea domnului prof. dr. Gheorghe Burnei, fără niciun fel de argumentaţie medicală”, mai relatează medicii Secţiei de Ortopedie, care afirmă că, după arestarea medicului, situaţia s-a deblocat, existând liste de aşteptare pentru intervenţii, un program previzibil al blocului operator, fiind făcute operaţii de performanţă, iar durata de spitalizare a scăzut considerabil.

Medicii reafirmă faptul că nu vor să fie asociaţi cu Burnei şi cu activitatea acestuia şi avertizează că vor recurge la toate mijloacele legale: „mutarea în ate secţii, grevă, suspendarea contractului de muncă şi chiar demisia”.

Scrisoarea este semnată inclusiv de medicii rezidenţi ai Secţiei de Ortopedie de la Spitalul „Marie Curie”.

Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită, s-ar putea întoarce la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Capitală, după ce Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că acesta va putea profesa din nou în orice unitate medicală de stat. Hotărârea nu este însă definitivă.

Medicul Gheorghe Burnei a scris pe Facebook, după ce instanţa a decis că poate profesa din nou, că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.

„Nu am condiţionat niciodată actul medical. Am refuzat constant ceea ce toţi pacienţii şi rudele acestora oferă în toate spitalele din ţară. Dacă aceştia au lăsat bani din proprie iniţiativă, deseori şi fără ştirea mea, i-am folosit pentru a cumpăra mâncare pentru cadrele medicale, care stăteau alături de mine în operaţii, peste program. În mod normal eu trebuia să fiu activ de la 8 la 13 în fiecare zi…pe când eu eram zilnic prezent la spital de la 6-7 dimineaţă până la puţin ora 17:00, deseori până la miezul nopţii. Trebuia să fac în jur de 15 consultaţii şi 1-2 operaţii pe săptămână, iar eu îmi făceam norma lunea. Nu am făcut medicină pentru bani şi nu am cerut niciodată nimic de la nimeni. Ortopedia este viaţa mea!”, spune medicul.

El povesteşte că ultimele 8 luni au fost un coşmar…”pentru că totul este ireal de nedrept”.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Vești proaste pentru Costel Gâlcă și rapidiști. A venit anunțul după victoria de la Sibiu – joacă abia în martie. Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Ora din zi la care ar trebui să tragi jaluzelele sau draperiile pentru a economisi la încălzire. Diferenţa poate fi şi de două grade Celsius
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă sanitară! Un nou virus mortal face ravagii în mai multe țări. Ce este Nipah și cum se transmite
iamsport.ro
Radu Naum, uluit de ”șpaga” găsită în ghiozdan după un meci internațional: ”Îl lăsasem într-o cameră de unde să nu îl ia nimeni”
MediaFlux
România, vizată de un război al Rușilor? Țara noastră apare în Operațiunea „Faza zero”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil