Medicii ies din sistemul bugetar, iar orele lucrate peste program vor fi plătite

Medicii nu vor mai fi bugetari, iar orele lucrate peste program vor fi plătite. Prevederea este cuprinsă în noua Lege a sănătăţii, iar ministrul Vasile Cepoi speră că, în acest fel, medicii români nu vor mai pleca în străinătate.
Romania TV
15 iun. 2012, 08:53
Medicii ies din sistemul bugetar, iar orele lucrate peste program vor fi plătite

„Propunerea este ca unitățile medicale spitalicești să nu mai fie unități bugetare, să aibă autonomie financiară și managerială, medicul să nu mai fie considerat bugetar și să fie plătit după perfomanță. Deci, în momentul în care spitalele vor fi prin lege recunoscute ca unități bugetare, cu autonomie financiară și managerială, atunci se va putea aplica și această regulă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

„Este firesc până la urmă, la personalul medical, să aibă un contract de alt tip cu insituţia în care lucrează pentru că fiecare medic are un alt ritm în care lucrează. Are un profil diferit, deci poate fi luată în calcul o salarizare în funcţie de calitate, cantitate şi de eficienţa actului medical”, a declarat directorul Spitalului Universitar Bucureşti, Cătălin Cârstoiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„I-am zis să nu vină la Craiova!“. Tatăl lui Răzvan Sava rupe tăcerea despre situația fiului său la Universitatea: adevărul despre cele 2,5 milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi dintre cei trei frați dispăruți din Sălaj au fost găsiți în județul Cluj. Al treilea copil este căutat în continuare
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT