Medicii pot face gardă la domiciliu. Vezi cu cât vor fi plătiţi în plus

Medicii pot face gardă la domiciliu, după-amiaza şi noaptea în cursul săptămânii, precum şi continuu în weekend şi sărbătorile legale, cu condiţia să răspundă la solicitări în maximum 20 de minute. Pentru această muncă vor primi 40% din sumele pentru garda din spital, potrivit unui proiect al MS.
Romania TV
12 dec. 2011, 17:33
Medicii pot face gardă la domiciliu. Vezi cu cât vor fi plătiţi în plus

Conform proiectului de act normativ, continuitatea asistenţei medicale se poate asigura şi prin gardă la domiciliu, care se organizează pe specialităţi medicale, dacă în secţiile sau compartimentele cu paturi precum şi în ambulatoriu integrat al spitalului sunt încadraţi cel puţin doi medici în specialitatea respectivă, informează Mediafax.

În garda la domiciliu, pe specialităţi pot fi cooptaţi şi medici care nu sunt angajaţi în unitatea respectivă, dar care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului Sănătăţii în specialitatea stabilită pentru această activitate. De asemenea, garda la domiciliu poate fi organizată în zilele lucrătoare, între ora de terminare a programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor şi ora de începere a programului de dimineaţă din ziua următoare.

În zilele de sâmbătă şi duminică, dar şi de sărbătorile legale şi în celelalte zile în care, potrivit reglementărilor legale, nu se lucrează, garda la domiciliu începe de dimineaţă şi durează 24 de ore.

Medicul care asigură garda la domiciliu este obligat să răspundă la solicitările primite din partea medicului coordonator de gardă într-un interval de maxim 20 minute, se mai arată în proiectul de act normativ. Prin asigurarea continuităţii cu gardă la domiciliu şi chemări în caz de urgenţă, costurile unei linii de gardă se reduc în medie cu 50%.

Ministerul Sănătăţii a făcut aceste precizări întrucât regulamentul de organizare şi efectuare a gărzilor nu prevede modul de reglementare a gărzilor la domiciliu, se mai arată în documentul citat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România