Medicii se plâng că muncesc la negru şi cer intervenţia ITM. Noua ordonanţă, privită cu neîncredere

Sindicaliştii din sănătate de la spitale din Dolj şi Olt susţin că medicii sunt obligaţi să muncească „la negru”, şi în luna septembrie, după ce s-a întâmplat acelaşi lucru, în luna august, neavând semnate contractele pentru efectuarea gărzilor, şi reclamă faptul că Inspecţia Muncii nu s-a sesizat.
Filip Stan
01 sept. 2016, 14:33
Medicii se plâng că muncesc la negru şi cer intervenţia ITM. Noua ordonanţă, privită cu neîncredere

Din peste 300 medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova care efectuează gărzi, doar 20 au semnat contractele, potrivit sindicaliştilor care afirmă că şi în luna septembrie, la fel ca şi în august, personalul medical va lucra ilegal.

„Nu s-au semnat, până acum, contractul. Au semnat medicii de la Neonatologie şi Chirurgie III, asta înseamnă maximum 20 de doctori. Graficul este aprobat, este întocmit, probabil că vor face, ca şi în august, gărzi fără contract. Ceea ce nu mi se pare normal este că nici ITM, nici Ministerul Muncii nu iau atitudine, pentru că, până la urmă, este o muncă la negru. Ei vin nu vor să lase oamenii fără îngrijiri medicale, dar autorităţile nu apreciază acest lucru. Ba chiar se bazează pe faptul că medicii îşi vor desfăşura în continuare activitatea şi îi lasă aşa, fără să îi plătească corespunzător. Speculează”, a declarant preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat România, Ion Cotojman.

De asemenea, sindicaliştii din judeţul Olt spun că medicii sunt obligaţi să muncească în ilegalitate.

„Pe mine mă interesează că oamenii au muncit la negru, timp de o lună. Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă de ce sunt plătiţi? Ei ştiu situaţia. A venit vreunul să întrebe vreun manager: nu cumva oamenii ăştia muncesc la negru? Am riscat o lună şi toţi colegii de la Slatina, mai puţin cinci-şase, care au semnat contractele, au lucrat ilegal, expunându-se pe proprie persoană la toate riscurile malpraxisului, fără asigurare, fără nimic. Şi acum să aştepte încă o lună?”, a declarant, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Federaţiei Hipocrat, doctorul Cătălin Dudu.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat miercuri că, de la 1 octombrie, plata gărzilor va fi făcută la un nivel rezonabil. Noua ordonanţă este privită cu neîncredere de către sindicalişti.

„Rămâne problema lunii septembrie. Ok, de la 1 octombrie, mergem pe noua ordonanţă, dar până atunci ce facem? Medicii nu sunt acoperiţi pe malpraxis, lucrăm pe propria răspundere pentru ce? Că nu este în stare managementul să respecte legea? Până în 1 octombrie mai dau cinci ordonanţe. Văd că dau ordonanţe peste ordonanţe. E foarte uşor să mai dai una şi să spui ce vrei tu în ea. Nu avem o certitudine”, a adăugat medicul Cătălin Dudu.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, miercuri, că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea plăţilor pentru gărzile medicilor, fiind vorba despre creşteri de la 42% în cazul rezidenţilor până la 90%.

„De la 1 octombrie plata gărzilor va fi făcută la un alt nivel. (…) Astfel un rezident de anul III dintr-o unitate clinică cu un spor de 50% care este minim pentru timpul săptămânii va avea acum o plată netă de 257 de lei în timpul săptămânii. De asemenea, o gardă pe timpul weekendului atunci când sporul este de 50% până 100% , dacă luăm un spor de 100% vorbim despre 547 lei, dacă vorbim despre nivelul minim al sporului, atunci vorbim despre 411 lei. Un medic primar cu o vechime de peste 20 de ani, într-o unitate clinică, cu un spor de week-end şi calculăm cu un spor de 100%, atunci vorbim de 1.200 de lei în mână pentru o gardă în week-end. Iar pentru o gardă în timpul săptămânii, cu un spor de 75%, adică la un nivel superior, pentru timpul săptămânii, vorbim de 800 de lei bani în mână”, a declarat ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu.

El a adăugat că există „loc de îmbunătăţire”, dar în momentul acesta este tot ce s-a putut face, adăugând că este un pas important.”Vorbim despre creşteri de la 42% în cazul rezidenţilor până la 90 şi ceva la sută”, a conchis Voiculescu.

Vezi si: Medicii demisionari de la Spitalul Floreasca, chemaţi la discuţii cu ministrul Sănătăţii. Voiculescu: Este o situaţie foarte gravă

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Trădare pe axa Dinamo – Rapid! Dan Șucu și-a „tras” conducător care a fost la rivala de moarte
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Elena Udrea, despre situaţia turismului de pe litoralul românesc. Greşeala care a dus la declin: „Un dezastru”
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo a numit cei 4 fotbaliști români care s-au ridicat la rang de Hagi: ”Printre cei mai mari și cei mai tari!”
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?