Medicul Mihai Craiu, avertisment despre hepatita misterioasă care afectează copiii. „Poate contamina o mulțime de produse alimentare care ar putea intra în dieta copiilor”

Medicul pediatru Mihai Craiu a declarat că hepatita misterioasă care se manifestă într-o formă severă în cazul copiilor poate fi produsă de infecții sau prin expunere la substanțe toxice. Din acest motiv, doctorul a atras atenţia că toxina poate contamina o mulțime de produse alimentare care ar putea intra în dieta copiilor, cum ar fi nucile, arahidele, fructele uscate, cerealele sau chiar uleiul alimentar.
Filip Stan
28 apr. 2022, 22:11
Medicul Mihai Craiu, avertisment despre hepatita misterioasă care afectează copiii.

Dr. Mihai Craiu a transmis un mesaj prin care încearcă să îi liniştească pe părinţii care au intrat în panică din cauza hepatitei severe care afectează copiii. Medicul pediatru a venit cu serie de explicaţii, în condiţiile în care numărul mare de îmbolnăviri cu hepatită acută severă la copii a stârnit îngrijorarea specialiştilor în sănătate. Deja, trei cazuri de infectare au fost depistate în România. În aceste condiţii, specialiştii analizează posibilele cauze ale bolii.

Citeşte şi: Ce simptome are hepatita „misterioasă” care a afectat aproape 200 de copii din întreaga lume, inclusiv România

Medicul Mihai Craiu, avertisment despre hepatita misterioasă care afectează copiii. „Niciunul din copiii britanici afectați nu a făcut vaccin impotriva COVID-19”

„Dacă tot nu știm sigur cine produce hepatita severă care afectează copiii mici, inclusiv în România, este necesar să trecem in revistă ce se știe SIGUR.
Acest mesaj este necesar deoarece noi, românii, foarte emotivi, cum suntem, avem tendința să îmbrațișăm rapid teorii ale conspirației, în fața incertitudinilor.

1. Știm că niciunul din copiii britanici afectați nu a făcut vaccin impotriva COVID-19 (găsiți aici linkuri, în știrea Reuters, către declarațiile oficiale.

2. Știm că afectează în special copiii mici, cu maximum de frecvență până la vârsta de 5 ani

3. Știm că diagnosticul de hepatită acută severă se poate pune ușor, utilizând definiția de caz (vârstă sub 10 ani, hepatită acută cu transaminaze TGO/TGP la valori înalte, peste 500UI/L și analize care exclud infecția cu virusuri hepatitice A-E)

4. Știm că hepatita acută severă, cu evoluție rapidă, poate fi produsă de infecții sau prin expunere la substanțe toxice.
Până acum „vinovatul de serviciu” pare a fi un virus…

5. Până la acest moment cel mai frecvent identificat virus, la acești copii cu hepatită de cauză necunoscută este adenovirusul 41

6. Între toxinele care ar putea intra în discuție (pentru că este rezonabil să ne gândim și la o cauză non-infecțioasă deoarece nu pare a fi o maladie extrem de contagioasă și pentru că majoritatea acestor copii nu au prezentat febră) se află și aflatoxina B1 (AFB1).

Aceasta poate contamina o mulțime de produse alimentare care ar putea intra în dieta copiilor, cum ar fi nucile, arahidele, fructele uscate, cerealele sau chiar uleiul alimentar –

Dar să nu speculăm. Experții vor găsi rapid o pistă de urmat, căci se fac teste complexe, genetice, toxicologice, histologice și modelări matematice, plecând de la fragmentele de ficat ale celor 17 copii ce au necesitat transplant hepatic.

Pentru dumneavoastră părinții doar puțină răbdare și informare din surse oficiale iar pentru copii, spălat pe mâini și activitați normale, la aer curat”, a scris medicul Mihai Craiu, pe Facebook.

Citeşte şi: EXCLUSIV Dr Adrian Marinescu, noi lămuriri despre hepatita misterioasă apărută la copii: „Dacă markerii pentru virusurile hepatice clasice ies negativi, trebuie luate în calcul adenovirusurile”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Borcea, declarație uimitoare despre femeia care i-a adus echilibru. Ce a scos la iveală despre Valentina Pelinel
Capital.ro
Se schimbă calculele pentru pensii. Decizia intră în vigoare de la 1 iulie. Cum va fi influențat stagiul de cotizare
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Croaţia. Turiştii din România merg în număr din ce în ce mai mare aici
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Cum va fi posibilă indexarea pensiilor în ianuarie 2027. Tomac: „Voi putea veni cu o cifră concretă bazată pe spaţiul bugetar disponibil”
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți