Mehedinţi: Circulaţia trenurilor a fost întreruptă, după ce două vagoane de tren au deraiat

Traficul feroviar este afectat, marţi, în sectorul Strehaia-Drobeta Turnu Severin al magistralei CFR Bucureşti-Timişoara ca urmare a deraierii a două vagoane a unei garnituri de marfă, informează Agerpres.
Romania TV
10 dec. 2013, 09:52
Mehedinţi: Circulaţia trenurilor a fost întreruptă, după ce două vagoane de tren au deraiat

Surse din cadrul Regionalei CFR Craiova au declarat că deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului produs în apropierea haltei Balota. De asemenea, acestea susţin că una dintre şine a fost avariată pe o distanţă de aproximativ 70 de metri.

Circulaţia tuturor trenurilor între Bucureşti – Timişoara şi retur a fost deviată pe relaţia Filiaşi-Simeria, iar persoanele care vor să călătorească cu trenul spre Bucureşti pot fi preluate din Staţia CFR Drobeta Turnu Severin şi transportate cu un autocar în halta Gîrniţa.

Conducerea Regionalei CFR Craiova a format o comisie de anchetă pentru cercetarea evenimentului în urma căruia s-au înregistrat pagube însemnate în infrastructrura feroviară. Circulaţia trenurilor va reveni la normal în cursul zilei de marţi, după finalizarea lucrărilor de remediere a avariilor, susţin sursele citate.

Citeşte şi A fost la câţiva metri de MOARTE, dar a evitat-o în ULTIMA CLIPĂ. Vezi cum a scăpat un şofer de accident VIDEO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ion Țiriac conduce un Mercedes-Benz 600 Pullman de 3,3 tone: top 10 mașini din colecția de 400 de modele
Capital.ro
Energia ar putea crește semnificativ înainte de iarnă. Avertisment de la UE: Nivelul stocurilor este excepțional de scăzut
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte