Familia Porsche este investigată pentru manipularea bursei

Membri ai familiei Porsche sunt investigaţi pentru manipularea bursei, într-o anchetă veche de trei ani şi jumătate declanşată după încercarea eşuată a companiei auto cu acelaşi nume de preluare a grupului Volkswagen, relatează Bloomberg.
Romania TV
12 feb. 2013, 14:40
Familia Porsche este investigată pentru manipularea bursei

Procuratura din Germania i-a pus deja sub acuzare pe fostul director general al Porsche Wendelin Wiedeking şi fostul director financiar Holger Haerter şi a trimis scrisori tuturor celor care făceau parte din consiliul de supraveghere a Porsche la jumătatea anului 2008, pentru a-i informa că au fost incluşi în anchetă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al companiei, Jan Dietzel.

Extinderea investigaţiei înseamnă că procuratura a contactat membrii familiei fondatorului Porsche, Ferdinand Porsche.

Consiliul de administraţie al Porsche este condus de nepotul fondatorului, Wolfgang Porsche. Ferdinand Piech, văr cu Wolfgang, este şi el membru.

Procurorii cercetează dacă Porsche a indus în eroare investitorii în 2008, atunci când a negat că încearcă să preia Volkswagen. Compania se confruntă şi cu procese civile înaintate de investitori la un tribunal din Braunschweig, Germania, care cer despăgubiri de 4 miliarde de euro.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Cum arată controversatul portar Carlos, la 20 de ani de la sfertul UEFAntastic Steaua – Rapid. Foto
Capital.ro
Parlamentul schimbă regulile pentru pensionari și veteranii de război. Talonul de pensie va include cod QR
Playtech.ro
Actele pe care asociația de proprietari este obligată să le arate locatarilor. Ce drepturi ai dacă administratorul refuză accesul la documente
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Nu am mai văzut așa ceva” Semnele ignorate înaintea măcelului din Târgu Jiu. Vecinii au avertizat-o pe bătrână că nepotul plănuiește să o omoare
iamsport.ro
Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”
MediaFlux
Acord de ultimă oră între SUA și Iran. Cine câștigă, cine cedează
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți