Membrii unei grupări care a plasat valută falsificată în trei judeţe şi în străinătate, reţinuţi

Cinci membri ai unei grupări specializate în falsificare de monedă au fost reţinuţi, fiind suspectaţi că au pus în circulaţie bancnote falsificate din cupiura de 20 şi 50 de euro, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bihor, dar şi în Italia, Grecia şi Spania. 
Romania TV
27 iun. 2013, 10:58
Membrii unei grupări care a plasat valută falsificată în trei judeţe şi în străinătate, reţinuţi

Potrivit unui comunicat transmis joi dimineaţă de Poliţia Română, cu o zi în urmă poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi procurorii DIICOT- Biroul teritorial Maramureş au făcut patru percheziţii domiciliare şi au pus în executare cinci mandate de aducere pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în falsificare de monedă.

Grupul infracţional era format din cinci bărbaţi din judeţul Maramureş, cu vârste cuprinse între 27 şi 33 de ani, care se ocupau cu procurarea şi plasarea de valută falsă, respectiv euro, în cupiură de 50 şi 20 de euro, şi care acţionau în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bihor, dar şi în Italia, Grecia şi Spania.

Conform sursei citate, membrii grupării sunt suspectaţi că în a doua parte a anului 2012 ar fi procurat valută falsă din străinătate, pe care ar fi plasat-o pentru plata unor bunuri în târguri, pieţe sau prin anunţuri publicitare, schimburi ilegale de valută şi plata unor servicii de masaj.

Până în prezent, au fost recuperaţi 4.120 de euro (116 bancnote de 20 de euro şi 36 bancnote de 50 de euro).

În urma percheziţiilor de miercuri au fost ridicate mai multe bunuri şi înscrisuri, iar cei cinci membri ai grupării au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă sau de alte valori şi înşelăciune.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Jucătorul din SuperLiga care s-a duelat cu Messi la Mondial e nerăbdător să revină la echipă! A renunţat la două săptămâni de vacanţă
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Noi furtuni sunt anunţate în Bucureşti, miercuri. Meteorologii spun că nu am scăpat de vremea rea
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT Foc la metroul din București! Circulația trenurilor este oprită la Universitate
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?