Mercenarii străini capturaţi de Rusia vor fi împuşcaţi. Cine sunt primii trei care vor fi executaţi, după ce au fost condamnaţi la moarte

Trei mercenari străini condamnați la moarte în Republica Populară Doneţk vor fi împușcați dacă instanța le respinge recursurile, a declarat miercuri şeful republicii, Denis Puşilin.
Daniel Spătaru
13 iul. 2022, 11:29
Mercenarii străini capturaţi de Rusia vor fi împuşcaţi. Cine sunt primii trei care vor fi executaţi, după ce au fost condamnaţi la moarte

Pe 9 iunie, Curtea Supremă a Republicii Populare Doneţk i-a găsit vinovați de mercenarism şi tentativă de a prelua puterea pe britanicul Shaun Pinner, în vârstă de 48 de ani, pe compatriotul său Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani, și pe marocanul Saadoun Brahim, în vârstă de 21 de ani, pe toţi trei condamnându-i la moarte. Ei au depus recurs împotriva verdictului, însă şansele de a îndupleca instanţa supremă să-i trateze ca pe prizonieri de război şi nu ca mercenari sunt practic nule.

Denis Puşilin a declarat miercuri că sentinţa va fi dusă la îndeplinire prin împuşcare, metodă aprobată juridic pe teritoriul republicii. „Dacă instanța recunoaște măsura adecvată a pedepsei, atunci cauzele vor fi transferate serviciului executiv pentru punerea în aplicare a sentinței”, a explicat el.

Citeşte şi Rusia susţine că a ucis 21 de mercenari români în războiul din Ucraina. Răspunsul autorităţilor de la Bucureşti

Shaun Pinner, originar din Bedfordshire, a fost capturat în aprilie în timp ce apăra orașul Mariupol. El locuia în Ucraina de patru ani, iar familia a solicitat în zadar că i se acorde toate drepturile aferente unui prizonier de război, conform Convenției de la Geneva, inclusiv reprezentare juridică independentă. La fel ca Pinner, Aiden Aslin s-a mutat în Ucraina în 2018, înrolându-se în forţele armate ale acestei ţări.

În ceea ce-l priveşte pe Saadoun Brahim, acesta s-a predat în timpul unei bătălii din regiunea Donbas, în luna aprilie, în timp ce purta uniforma Brigăzii 36 Marină Mariupol. Anterior, el era unul dintre cei 8.000 de studenți din Maroc care studiau în Ucraina, a doua cea mai mare comunitate de studenți străini din țară. De doi ani el studia la Facultatea de Tehnologie Aerodinamică și Spațială din Kiev.

Citeşte şi Sky News: Peste 20.000 de mercenari străini luptă alături de ucraineni, împotriva Rusiei

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Românii care și-au făcut o echipă de fotbal într-o țară importantă din Europa și obțin rezultate remarcabile
Playtech.ro
Criminalul lui Mario a mărturisit cu seninătate gestul extrem! Ceilalţi doi adolescenţi au cerut să rămână în închisoare
Adevarul
Un amor dintre director și angajată s-a transformat într-un proces de sute de mii de euro. Bărbatul s-a căsătorit în secret
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi și Mihai Rotaru, acuzați de blat după Farul-Craiova 4-1: ”O manoperă inteligentă. Totul împotriva celor de la FCSB”
MediaFlux
Lista pensionarilor care vor primi până la 628 de lei în plus! Banii se dau în funcție de oraș
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil