Merkel, Cameron şi Sarkozy cer încetarea ‘imediată’ a programului nuclear iranian

Cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au cerut luni încă o dată Iranului să 'suspende imediat' programul său nuclear după adoptarea de către UE de noi sancţiuni împotriva Teheranului, potrivit unui comunicat comun difuzat de preşedinţia franceză, informează AFP.
Romania TV
23 ian. 2012, 17:40
Merkel, Cameron şi Sarkozy cer încetarea 'imediată' a programului nuclear iranian

‘Cerem liderilor iranieni să suspende imediat activităţile nucleare sensibile’, au scris cancelarul german, premierul britanic şi preşedintele francez, adăugând că ‘uşa este deschisă dacă Iranul acceptă să se angajeze în negocieri de fond privind programul nuclear’.

 

‘Mesajul nostru este clar. Nu avem nimic împotriva poporului iranian. Totuşi, liderii iranieni nu au restabilit încrederea comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte natura exclusiv paşnică a programului lor nuclear’, au continuat responsabilii.

 

‘Nu vom accepta ca Iranul să se doteze cu armă nucleară. Până în prezent, Iranul nu şi-a respectat obligaţiile internaţionale, exportă deja violenţă şi ameninţă întreaga regiune’, au menţionat responsabilii francez, german şi britanic.

 

Ţăruile UE au decis luni să impună un embargo petrolier gradual fără precedent Iranului şi să sancţioneze banca centrală iraniană pentru a diminua finanţarea programului nuclear al Teheranului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Secretul unui progres fotbalistic miraculos. Ce a făcut Norvegia și unde a greșit România
Capital.ro
Majorarea pensiilor din 2027. Valentina Robu, șefa Casei de Pensii: Se va reflecta în drepturile aferente lunii ianuarie
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Planul unui bărbat de a-l scoate pe Călin Georgescu din arest: ”Îi lichidăm pe toți, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România