Merkel îi face concesii lui Cameron. Cancelarul german ar putea aviza revizuirea tratatelor europene

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat dispusă să discute în mod 'deschis și constructiv' despre reformele pe care premierul britanic David Cameron le solicită pentru rămânerea Marii Britanii în UE, șefa guvernului german precizând totodată că nu respinge ideea unei posibile revizuiri a tratatelor europene, ce ar putea fi de asemenea în interesul Germaniei, transmite agenția EFE, citată de Agerpres. 
Filip Stan
29 mai 2015, 15:11
Merkel îi face concesii lui Cameron. Cancelarul german ar putea aviza revizuirea tratatelor europene

La conferința de presă comună desfășurată vineri la Berlin după o întrevedere cu Cameron, cancelarul Merkel s-a arătat favorabilă începerii unei negocieri cu privire la conținutul tratatelor europene și a precizat că ea dorește ca Marea Britanie să rămână în UE. ‘Atunci când există voință se găsește drumul’, a spus Angela Merkel, reafirmând totuși că într-o astfel de negociere există ‘linii roșii’, cum ar fi piața unică și libertatea de circulație.

Și David Cameron s-a exprimat în același mod, afirmând că ‘nu există o soluție magică și nici rapidă, dar că dacă există voință se găsește drumul’, declarându-se convins că ‘pentru UE va fi mai bine dacă Marea Britanie rămâne în blocul comunitar și de asemenea interesele Marii Britanii vor fi mai bine apărate dacă rămâne într-o UE reformată’.

Încercând să anticipeze o posibilă evoluție a acestor negocieri, Angela Merkel a declarat că există puncte unde s-ar putea găsi cu ușurință un acord cu Marea Britanie, precum diminuarea birocrației în instituțiile europene, în schimb altele vor necesita discuții mai ample, cum ar fi planurile guvernului de la Londra de a limita accesul lucrătorilor străini la sistemul britanic de asistență socială, măsură menită să descurajeze imigrația, mai ales cea provenită din estul Europei.

Citeşte şi Junker, Merkel şi Hollande se întâlnesc pentru a pune la cale viitorul Uniunii Europene şi al zonei euro

Totuși, în această chestiune a imigranților comunitari, șefa executivului german a menționat că solicitările guvernului condus de Cameron ar putea conduce la un acord care să intereseze de asemenea Germania, ea amintind că în UE există libertate de circulație, dar nu și o uniune socială, motiv pentru care această libertate ar trebui examinată în paralel cu chestiuni precum accesul pe piața muncii sau la prestațiile sociale.

Atât înainte cât și după ce a câștigat alegerile legislative de pe 7 mai, premierul David Cameron s-a arătat hotărât să solicite renegocierea relațiilor țării sale cu UE și apoi, nu mai târziu de 2017, să convoace un referendum la care britanicii să decidă dacă mai vor să rămână în blocul comunitar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT