Mesaj EMOŢIONANT al fetelor lui Gabriel Cotabiţă:Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic şi ambiţios e

"Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic și ambițios este și reușește să uimească atât echipa medicală cât și pe noi cu progresele pe care le face. Am depășit o etapă în acest drum", a scris Aela Cotabiţă, una dintre fiicele lui Gabriel Cotabiţă, pe contul ei de Facebook.
Romania TV
04 iun. 2015, 10:25
Mesaj EMOŢIONANT al fetelor lui Gabriel Cotabiţă:Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic şi ambiţios e

„Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri și suntem încrezătoare atât în voința și forța tatei cât și în expertiza echipei medicale a Spitalului Floreasca. Este un proces firesc însă de durată, în care sunt cu atât mai importante liniștea, discreția și gândurile bune acordate în primul rând tatei. Cuvintele sunt de prisos atunci când vine vorba de recunoștința pe care o simțim față de toti cei care ne susțin. Vă mulțumim”, a continuat fiica lui Gabriel Cotabiţă.

Starea lui GABRIEL COTABIŢĂ se îmbunătăţeşte: „Este conştient şi respiră spontan”

Declaraţiile familiei lui Gabriel Cotabiţă vin în contextul în care medicii de La Spitalul Floreasca au prezentat joi noi date despre starea de sănătate a cântreţului. 

Gabriel Cotabiţă se simte mai bine. „Pacientul prezinta o suferinta cerebrala postanoxica. Evaluarea neurologica este in ameliorare, pacientul fiind evaluat in prezent pe scala GCS la 13 puncte.

Este constient, momentele de cooperare alterneaza cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spatiala si agitatie psihomotorie in planul patului. Pacientul respira spontan, necesitand intermitent oxigenoterapie pe masca si are functiile vitale in parametrii normali. Se alimenteaza per os, beneficiaza zilnic de sedinte de psihoterapie si fiziokinetoterapie. O echipa multidisciplinara reevalueaza in fiecare zi starea de sanatate inca fragila a pacientului”, se precizează într-un comunicat al Spitalului Floreasca. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
George Russell a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: Lewis Hamilton, pe locul 7 în Baku
Capital.ro
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat implicarea Washingtonului în căderea Guvernului Bolojan: Putem face asta oricărei țări dorim
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Copiii lui Harry și Meghan Markle au fost retrași de la școală după doar 2 zile. Ce s-a întâmplat cu prințul Archie și prințesa Lilibet
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte