Mesaj emoţionant al lui Cabral: „Ne-au mutilat prietenii. Ne-au nenorocit prietenii”

În urma incendiului care a avut loc, vineri seară, în Clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 32 de persoane şi au fost rănite aproape 200. Peste 130 de oameni răniţi în incendiu sunt încă internaţi în spitalele din Capitală, zeci dintre aceştia fiind în stare critică. Redăm integral textul, intitulat „Prietenul meu, Alex” şi postat pe site-ul cabral.ro:

„E solid prietenul meu. Şi destul de înalt.

Şi râdem mult. Cu toate că nu ştie de glumă, râdem mult.

Alex Chelba îl cheamă.

Alte articole

Mircea Solcanu vorbește despre relația pe care o avea cu Cabral când lucrau împreună: „Toată lumea putea să spună că suntem prieteni de o viață

Andreea Ibacka, noi detalii despre accidentul de motocicletă pe care l-a avut vara trecută: „Am crezut că n-o să-mi mai văd copiii niciodată. A fost un moment de cotitură în viața noastră”

Şi e un capsoman şi-un fixist.

Are 33 de ani şi e un băiat serios. Uneori chiar enervant de serios.

Munceşte de rupe. Aleargă cu aparatul ăla al lui, cară multe kile de obiective, fuge dintr-un loc într-altul… ba fotografie, ba video.

Nu ştie să zică nu. Cu toate că nu-i tace gura aia bogată… nu ştie să refuze. Sare să ajute, să sprijine, să rezolve.

E un băiat extraordinar.

Şi plâng ca un idiot pentru că nu-mi aduc aminte să-i fi spus vreodată cât de mişto cred că este.

Am despăturit un cearşaf curat şi i-am pus aparatul pe el.

Când s-a declanşat iadul el filma, fix în partea cealaltă faţă de ieşirea blestematului club.

Când s-a pornit totul a încercat să iasă.

N-a reuşit.

A căzut la câţiva metri de ieşire, năucit de fumul toxic, simţind cum arde carnea pe el.

Au început să-l calce oamenii în picioare.

A reuşit să se mai târască unul sau doi metri… cineva din intrare l-a tras afară. Poate Despot, poate Rugină, poate Claudiu, poate un altul dintre cei care s-au dovedit a fi eroi în noaptea aia groaznică.

L-au tras afară şi pe el şi pe aparatul lui, pe care instinctiv i se încleştaseră mâinile.

Aparatul lui, cumpărat din multe, foarte multe ore de muncă. Aparatul lui, pentru care mai trebuie să muncească.

Aparatul lui nou-nouţ şi care acum e o epavă.

A ajuns la spital pe picioare, a povestit ce s-a întâmplat cu amănunte. Am ajuns să-l văd la câteva ore după, de la aeroport am alergat direct la el.

Era intubat, începuseră să apară problemele.

Am vorbit puţin, l-am certat, l-am necăjit că mă duc să mănânc falafel fără el… încercam să fac glume şi tot ce reuşeam era să-mi muşc buzele ca să nu-mi bubuie lacrimile.

Ne-au mutilat prietenii. Alex se chinuie de patru zile să supravieţuiască. Teodora se agaţă, aşa cum a trebuit să înveţe, de viaţă. Ştefan Dan se chinuie şi el, în spital la SRI.

Ne-au nenorocit prietenii.

Am despăturit un cearşaf şi-am pus aparatul lui Alex pe el.

De patru zile ne-am mutat la spital. De patru zile ne-am abandonat vieţile, de dimineaţă şi până în noapte stăm acolo.

Dar acum e seară şi după ce-am despăturit un cearşaf i-am pus aparatul pe el.

O epavă. Plastic ars, plastic crăpat, plastic topit. Până şi cauciucul e topit.

Mă uit la aparatul ăsta şi mi-e groază să ştiu că şi carnea lui Alex a păţit la fel.

Ştiu ce-am de făcut. I-l dau la reparat. Şi dacă nu se repară… îi fac rost de altul.

Aparatul ăsta este viaţa lui.

Dacă salvez aparatul… îl salvez şi pe el.

Dacă repar aparatul nu-mi moare prietenul.

Un om extraordinar, un fotograf bun, un om incredibil de muncitor. Şi de corect.

Prietenul meu, Alex.”