Mesaje iredentiste pe monumentul, vandalizat, al eroilor sovietici din Budapesta

Monumentul ridicat în memoria soldaţilor sovietici din centrul oraşului Budapesta a fost vandalizat cu mesaje graffiti care fac referire şi la Transilvania.
Romania TV
23 nov. 2011, 13:07
Mesaje iredentiste pe monumentul, vandalizat, al eroilor sovietici din Budapesta

Monumentul eroilor sovietici, singurul de acest fel care se mai află în Budapesta, era acoperit de înscrisuri cu vopsea neagră, relatează Mediafax.

Sloganurile scrise pe monument făceau referire la frontierele Ungariei aşa cum erau înaintea tratatului de la Trianon: „Independenţă!”, „Jos cu invadatorii!”, „Restauraţi totul!” sau „Transilvania înapoi!”.

Statuia, aşezată în piaţa Szabadsag şi înconjurată de un gard de metal, este vandalizată periodic, cel puţin o dată pe an, de ultra-naţionaliştii maghiari care contestă, printre altele, rolul Armatei Roşii în eliberarea Budapestei în Cel de-al Doilea Război Mondial.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, gata să revină la naționala U21! Ce soluție salvatoare propune pentru fotbalul românesc. Exclusiv
Capital.ro
Lipsa banilor îi obligă pe români să își amâne planurile de viitor. Multe familii se confruntă cu probleme financiare
Playtech.ro
Radarul te poate prinde chiar dacă mașina Poliției este în mers. Cum este calculată viteza și când poți primi amendă
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Luca Niculescu a confirmat! Răsturnare de situație în formarea Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT