Mesajul Jandarmeriei înaintea protestului din Piaţa Victoriei: Misiunea noastră de astăzi va fi centrată în primul rând pe dialog

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a declarat, sâmbătă, la punctul de comunicare din Piaţa Victoriei, că misiunea instituţiei pe care o reprezintă la protestul din 10 august va fi centrată în primul rând pe dialog, menţionând că vor fi dispozitive care vor asigura o comunicare atât cu organizatorii, cât şi cu participanţii la manifestaţii.
Romania TV
10 aug. 2019, 08:45
Mesajul Jandarmeriei înaintea protestului din Piaţa Victoriei: Misiunea noastră de astăzi va fi centrată în primul rând pe dialog

Georgian Enache a declarat că Jandarmeria vrea să elimine suspiciunea că dispozitivele de ordine publică ar avea menirea să intimideze în vreun fel participanţii la manifestări şi a precizat că acestea vor fi dimensionate gradual, în funcţie de numărul participanţilor.

„Astăzi vor avea loc două adunări publice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în sensul declarării şi avizării acestora. Drept urmare, dispozitivele de jandarmi vor fi adaptate pentru asigurarea condiţiilor optime şi normale de desfăşurare a acestor adunări publice. Veţi vedea şi dumneavoastră şi vom rămâne alături de dumneavoastră aici pentru a vedea aceste dispozitive prin care excludem din start, vrem să eliminăm orice fel de suspiciune că ar avea menirea să intimideze sau să sperie în vreun fel. Sunt dispozitive minime, care vor fi dimensionate gradual, în funcţie de numărul celor care vor participa la această adunare publică pentru a le putea asigura toate condiţiile de desfăşurare”, a afirmat Georgian Enache.

El a menţionat că misiunea jandarmilor de sâmbătă va fi centrată pe dialog.

„Misiunea noastră de astăzi va fi centrată în primul rând pe dialog. În acest centru de informare veţi afla de la reprezentanţii Jandarmeriei, reprezentanţii Poliţiei Capitalei şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă toate informaţiile de care aveţi dumneavoastră nevoie şi prin intermediul dumneavoastră cei care intenţionează să participe la adunările publice”, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, potrivit news.ro.

Enache a menţionat că la manifestaţiile de sâmbătă vor fi echipe de dialog care vor comunica atât cu organizatorii evenimentelor, cât şi cu participanţii.

„Un alt element pe care l-am introdus pentru a veni în sprijinul acestei măsuri vor fi în principal dispozitive formate din echipe de dialog, echipe de dialog care vor relaţiona şi vor asigura o comunicare atât cu organizatorii, cât şi cu cei care participă la aceste manifestaţii. Pentru a veni în întâmpinarea lor, pentru a avea o comunicare directă, rapidă, în vederea înlăturării oricăror riscuri cu privire la adresa ordinii şi siguranţei publice. Recomandarea noastră este aceea de a respecta legea, de a ne comunica deschis, transparent şi rapid orice aspect care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice în vederea luării măsurilor punctuale acolo unde se impun”, a explicat Georgian Enache.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a precizat că un prim pas către dialog a fost făcut de organizatorii manifestărilor, aceştia luând toate avizele necesare.

„Este foarte importantă pentru noi această comunicare şi un prim pas către dialog deja a fost făcut şi de către cei care au organizat aceste manifestări, în sensul în care au obţinut acele avize, acele aprobări necesare pentru a fi în cadrul legal aşadar vorbim de nişte manifestaţii care se desfăşoară în cadrul legal şi la care noi avem obligaţia să asigurăm din punct de vedere al ordinii şi siguranţei publice toate condiţiile să se desfăşoare aşa cum trebuie. Aşadar, organizatorul, participanţii vor avea o relaţie directă cu elementele de dialog, cu acele patrule speciale şi ne dorim ca acest dialog să fie unul deschis, transparent”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Manifestaţii de protest sunt organizate sâmbătă, în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. La protestul din faţa Guvernului, organizatorii estimează că vor veni peste 250.000 de oameni. Brigada Rutieră va institui mai multe restricţii de circulaţie. Având în vedere că vremea va fi caniculară, Primăria Capitalei a anunţat că va pune la dispoziţie 10.000 de sticle de apă îmbuteliată (PET) şi 4.000 de litri de apă potabilă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Giovanni Becali, anunț-bombă despre transferul lui Dennis Man în ziua meciului România – Polonia: „Va fi o renaștere!”
Capital.ro
Ninsorile au cuprins mai multe regiuni din țară. Se circulă în condiții de iarnă. Utilajele intervin
Playtech.ro
Orașele din România în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult. Bucureștiul a depășit Brașovul, modificări importante in top
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România