Mesajul misterios postat de Simona Halep, din cea mai vizitată capitală europeană. Românca așteaptă în continuare verdictul în cazul de dopaj

Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de pe 29 august 2022, de la US Open, deoarece a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la un control care a avut loc la turneul din Statele Unite ale Americii. Imediat după ce testul doping a ieșit pozitiv, Simona Halep a primit o suspendare provizorie.
Mircea Filipescu
06 aug. 2023, 16:51
Mesajul misterios postat de Simona Halep, din cea mai vizitată capitală europeană. Românca așteaptă în continuare verdictul în cazul de dopaj

Simona Halep a reușit să se apere la tribunalul Sports Resolutions la finalul lunii iunie, la 10 luni distanță de la momentul în care a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, însă până acum nu a primit niciun răspuns din partea judecătorilor organizației independente.

”Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre, indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment”, a arătat Sports Resolutions, într-un răspuns pentru Adevărul.

Simona Halep speră să primească un răspuns cât mai rapid din partea judecătorilor care se ocupă de cazul său deoarece nu și-a luat gândul de la a participa la Jocurile Olimpice găzduite de Paris în 2024. Competiția de tenis este programată în perioada 27 iulie – 4 august 2024.

a călătorit foarte mult în acest aproape un an de când își așteaptă suspendarea în cazul de dopaj în care este implicată, iar recent a „fugit” în Paris, potrivit Prosport.

Simona Halep a plecat într-o mini vacanță la Paris, orașul simbol al Franței care este cunoscut drept și orașul iubirii, iar acolo așteaptă să primească o veste bună de la comisiile care se ocupă de cazul său.

Simo a postat pe rețelele de socializare o fotografie din apropierea Turnului Eiffel, iar într-un colț a scris textul: „Orașul iubirii”.

Simona Halep

Citește și: Fiica Anamariei Prodan şi-a scos tricoul după meci. Sarah a creat isterie în Congo FOTO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Sfat pentru Gigi Becali: „FCSB și-a meritat soarta! Fratele meu, Gigione, să mai lase fotbalul și să-și vadă de afaceri!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Pensionar în România sau în Grecia? Ce poți cumpăra cu aceeași pensie de 5.000 de lei într-o lună
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care un copac se prăbușește peste mai multe mașini, în București. Un livrator a fost vătămat
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte