Mesajul Papei: Să ne lepădăm de falsele noastre certitudini şi de orgoliu ca să-l găsim pe Dumnezeu

Papa Benedict al XVI-lea a invitat oamenii sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, să renunţe la "strălucirea" societăţii de consum şi la "orgoliul" raţiunii "liberale", pentru a se lăsa atraşi de umilinţă şi de mesajul de pace al lui Isus, relatează AFP.
Romania TV
25 dec. 2011, 08:38
Mesajul Papei: Să ne lepădăm de falsele noastre certitudini şi de orgoliu ca să-l găsim pe Dumnezeu

În Bazilica Sfântul Petru, în cursul slujbei dedicate naşterii lui Isus, transmisă de televiziuni în întreaga lume, Papa, în vârstă de 84 de ani, a urcat în naos cu ajutorul unei bande rulante, cu o mină imobilă. De asemenea, el a fost ajutat să urce treptele altarului.

Zeci de telefoane mobile au fost ridicate deasupra capului, pentru a surprinde acest moment.

Înainte de intrarea Papei, în bazilica scufundată în umbră s-a cântat „Kalenda”, despre aşteptarea sosirii unui Mesia în Veschiul Testament. Ulterior, bazilica a fost iluminată, semnificând o nouă naştere a lui Cristos.

Papa, care critică frecvent excesul de raţionalism şi refuzul transcendenţei, i-a invitat pe toţi oamenii la o atitudine umilă în faţa misterului Crăciunului. „Dacă vrem să îl găsim pe Dumnezeu apărut în chip de copil, atunci trebuie să coborâm de pe calul raţiunii noatre liberale (…) să ne lepădăm de falsele noastre certitudini, de orgoliul nostru intelectual”, a spus el.

„Trebuie să ne schimbăm atitudinea pentru a-l întâlni pe Dumnezeu cel diferit de prejudecăţile şi opiniile noastre”, a apreciat el, adăugând că, potrivit tradiţiei, pruncul Isus s-a născut într-o iesle.

Crăciunul celebrează un copil care „în toată slăbiciunea sa este Atotputernicul Dumnezeu”, a continuat Benedict al XVI-lea.

„Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să privim dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri, pentru a găsi dincolo de ele copilul din grajdul de la Betleem (…). Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu”, şi-a exprimat el regretul.

Papa recunoaşte că „unii oameni nu mai reuşesc să îl recunoască pe Dumnezeu în credinţă”. Aceştia „se întreabă (…) dacă răul nu este la fel de puternic şi originar ca binele şi frumosul pe care le întâlnim în momentele luminoase în cosmosul nostru”.

„Cu Tine, noi trebuie să fim artizanii păcii, iubim copilul Tău, lipsa Ta de violenţă”, s-a rugat Papa adresându-se lui Dumnezeu, în timp ce „lumea este continuu ameninţată de violenţă, în numeroase locuri şi în diferite feluri”, a continuat el.

„Arată puterea ta, o, Doamne”, a implorat el. „În lumea noastră, fă ca bastoanele opresorilor (…) şi cizmele zgomotoase ale militarilor să fie arse”, a adăgat Papa. El a citat, astfel, termeni din pasajul din Vechiul Testament, citit la fiecare Crăciun, în care profetul Isaia vesteşte sosirea unui „prinţ al păcii”, care va desfiinţa toate opresiunile.

Benedict al XVI-lea le-a cerut tuturor celor 1,1 miliarde de catolici să se roage „să le apară o rază a bunătăţii lui Dumnezeu tuturor celor care trăiesc Crăciunul în sărăcie, suferinţă sau ca imigranţi”.

Papa a părut obosit în ultimele săptămâni, la sfârşitul unui an încărcat, marcat de o serie de vizite şi responsabilităţi zdrobitoare, în faţa unor dificultăţi ale creştinismului şi unor scandaluri dureroase, ca cel de pedofilie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Fostul coleg al lui Gică Hagi, cel mai dur discurs după umilințele României: „80% din fotbal e condus politic și pe cumetrie! La juniori antrenează și zidarii”
Capital.ro
Calendarul admiterii la liceu în 2027 a fost modificat. Când are loc repartizarea computerizată
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
De ce ar urma să demisioneze Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte