Meseria pe care mulți români o au, tot mai căutată în Spania. Această țară se confruntă cu un deficit de peste 20.000 de sudori, pe fondul pensionării unui număr mare de specialiști și al lipsei de tineri interesați de această meserie. Criza forței de muncă a împins salariile în sus, iar cei cu experiență pot ajunge la venituri de peste 5.000 de euro pe lună.
Angajatorii spanioli se plâng că de la an la an devine tot mai greu să găsească sudori calificați, în ciuda salariilor atractive pe care le oferă. Aceștia spun că lipsa personalului afectează deja activitatea și întârzie realizarea proiectelor, scrie publicația Pymes y Autónomos.
Sergio Bog, fierar și sudor cu peste 30 de ani de experiență, spune că începuturile sale au fost dificile. Într-un interviu acordat podcastului Sector Oficios, acesta povestește că, deși își dorea să învețe meserie, nimeni nu era dispus să-l instruiască.
„Nu mă lăsau să sudez”, își amintește el. După mai multe încercări de a găsi pe cineva care să-i arate tehnicile de bază, a fost nevoit să învețe singur, prin exercițiu și perseverență.
„Totul a început băgând aparatul în priză și apăsând pe buton”, spune Sergio.
Experiența acumulată în timp i-a permis să evolueze rapid, iar la doar 18 ani realiza deja porți de mari dimensiuni pentru clădiri. Astăzi conduce propriul atelier și are în spate peste trei decenii de activitate în domeniul prelucrării metalelor.
Potrivit lui Sergio, cea mai mare problemă a industriei este lipsa interesului pentru această profesie.
„Problema acum este că nu există sudori. Oamenii nu vor să facă această meserie, iar eu sunt copleșit de muncă. Nu am angajați, de aceea am utilaje”, spune acesta.
Situația este confirmată și de Banca Spaniei, care avertizează că deficitul de muncitori calificați încetinește activitatea multor companii, în special în industrie și construcții.
Potrivit celor mai recente date ale autorităților, Spania are nevoie de cel puțin 20.000 de sudori pentru a acoperi cererea actuală, iar peste 12% dintre angajații din industrie au trecut de 60 de ani, ceea ce înseamnă că valul pensionărilor va continua în următorii ani, scrie Adevarul.
Conform companiei de recrutare Randstad, în 2024 au fost semnate peste 89.000 de contracte pentru posturi tehnice din industrie. Sudorii au ocupat primul loc, cu 27.857 de contracte, urmați de operatorii de mașini de frezat, cu 22.459 de contracte.
În prezent, compania are disponibile peste 1.100 de locuri de muncă pentru sudori, tehnicieni electromecanici, operatori de mașini de frezat, strungari, montatori electricieni, asamblori mecanici și tehnicieni electroniști.
Citește și Suedia caută români care să lucreze pe 8.000 de euro. Ce meserie trebuie să știe aceștia
Cererea mare se reflectă și în nivelul salariilor. Un sudor câștigă, în medie, între 1.800 și 2.500 de euro pe lună, însă cei care dețin certificări suplimentare sau acceptă contracte în străinătate pot depăși pragul de 5.000 de euro lunar.