METODĂ DE EXECUŢIE monstruoasă: Condamnatul, tăiat în mii de bucăţi şi dat celor prezenţi la măcel

Această practică a fost pentru prima oară înregistrată în perioada celor Cinci Dinastii, 907–960, scrie historia.ro.

Literal, sintagma ling chi înseamnă urcarea anevoioasă a unui munte, metaforă pentru o moarte lentă în cele mai cumplite chinuri.

Conform legii Ming, persoanele astfel pedepsite erau cele care comiseseră cele mai grave infracţiuni (mou fan da ni ): conspiraţie împotriva statului sau complotul pentru a distruge temple ancestrale, mausolee, palate, precum şi crime ca uciderea unui părinte sau incestul.

Tot în timpul dinastiei Ming s-au înregistrat şi cele mai multe astfel de execuţii. Cele mai faimoase cazuri au fost acelea ale lui Liu Jin, un eunuc care şi-a folosit puterea şi influenţa pentru a ucide cât mai mulţi rivali politici, şi cazul lui Zheng Man, un mare cărturar implicat în intrigi politice. Ambii au fost acuzaţi de conspiraţie (mou fan ).

Alte articole

Ce prețuri au un litru de ulei sau un kilogram de roșii la un supermarket în China. Prețuri mult mai mari decât în România, deși salariile sunt mult mai mici

Călin Georgescu vrea ca România să aibă relații cu Rusia și China: „E de neimaginat să ai relații de frondă, necolegiale”

Citeşte şi „FEMEIA-UNICORN”, misterul medical care a bulversat DOCTORII. Ce i-a apărut în FRUNTE este şocant VIDEO

În toamna lui 1510, împăratul a ordonat ca Liu Jin să fie executat prin ling chi pe parcursul a trei zile, perioadă în care urma să fie ţinut în viaţă până ce toată carnea îi va fi fost îndepărtată de pe oase.

Totalitatea tăieturilor înregistrate a fost de 3.357. La fiecare a zecea tăietură torţionarul striga numărul tăieturilor care îi fuseseră aplicate acuzatului. În prima zi a execuţiei Liu a primit un număr de 357 de tăieturi, începând din zona pieptului. A sângerat puţin doar la primele crestături, dar apoi nu a mai curs nicio picătură de sânge. Se spunea că atunci când cel executat ajungea într-o accentuată stare de şoc, tot sângele i se revărsa în abdomen şi ţâşnea doar în momentul în care, la sfârşit, îi era ciopârţit pieptul.

Spre seară tortura a încetat, iar cel executat a fost reanimat aşa încât a doua zi să suporte cât mai multe tăieturi. După ce a rezistat două zile, împăratul a primit vestea că Liu Jin s-a stins din viaţă şi a ordonat ca trupul acestuia să fie dezmembrat. Mulţi dintre cei care asistaseră la ciopârţirea trupului au luat din carnea victimei pentru a o oferi ca ofrandă tuturor celor ale căror rude fuseseră ucise de Liu.

Zheng Man era un învăţat al secolului al XVII-lea, cunoscut pentru talentul său literar. În 1622 a fost acuzat de rivalii săi politici că şi-ar biciui mama şi ar comite incest cu sora lui – două dintre cele mai grave infracţiuni după cea care presupunea conspiraţia împotriva statului. Împăratul l-a condamnat pe Zheng la execuţie prin ling chi. A fost construit un fel de eşafod în jurul căruia privitorii s-au strâns în număr mare, iar torţionarii erau înarmaţi cu cârlige şi cuţite. Ce a urmat după ce a fost citit ordinal împăratului, prin care victima era condamnată la 3.600 de tăieturi, a fost un adevărat măcel, imposibil de redat în cuvinte cu detaşare aşa cum e înfăţişată scena în scrierile vremii.

3600 de tăieturi și o moarte în chinuri

Putem extrage câteva idei principale asupra felului în care se proceda la tăierea în 10.000 de bucăţi: după ce se construia scena pe care urma să se desfăşoare tortura, era adus acuzatul, dezbrăcat şi legat, iar un trimis al împăratului citea decretul regal ce înfăţişa spectatorilor motivul execuţiei, precum şi numărul de tăieturi la care urma să fie supus condamnatul.

Martorii de la care avem descririle acestor scene, aleg să ignore suferinţele victimei şi nu notează niciun cuvânt despre monstruozitatea acestei practici inumane. Poate pentru că violenţa cu care erau practicate tăieturile era atât de oripilantă încât devenea de neconceput, prin urmare, imposibil de redat în scris. De aici, posibil, şi lipsa detaliilor asupra felului în care durerea fizică a torţionatului şi brutalitatea imaginilor afectau publicul.

Odată execuţia încheiată, împăratul era informat asupra modului în care aceasta decursese, el urmând să hotărască ce se alegea de rămăşiţele executatului. De regulă, trupul acestuia era ciopârţit şi carnea împărţită celor ce asistaseră la execuţie, considerându-se că aceasta are chiar şi unele proprietăţi curative. Există doar presupuneri asupra modului în care era utilizată carnea în acest scop.

Citeşte şi Se scărpina întruna în cap! A rămas perplexă după ce a fost la medic şi i-a scos ASTA din scalp

Singura dovadă în imagini a acestei metode chinezeşti de tortură o găsem în fotografiile unui francez, Carpeaux, martor al unei scene de ling chi în Beijing în 1905. Pedeapsa a fost interzisă prin lege în acelaşi an. Fotografiile au ajuns douăzeci de ani mai târziu în mâinile sociologului Georges Bataille, care a interpretat că durerea şi teroarea pedepsei aveau un efect atât de şocant asupra trupului încât condamnatul atingea punctul maxim al…euforiei şi al extazului.

Bataille e determinat să facă această observaţie bazându-se pe expresia chipului celui torturat: din profil acesta pare că zâmbeşte, iar dintr-o perspectivă frontală dă imrpesia că este într-o stare de beatitudine. Ba mai mult, sociologul francez afirmă că însuşi privitorul experiementa un astfel de sentiment de exaltare mintală. Explicaţia vine din faptul că prin această practică se crea o cale de comunicare între condamnat, spectator şi curtea imperială a Fiului Cerului, a împăratului.

Metaforic, practica era văzută şi ca o metodă de scriere pe trup, ca o veritabilă operă de artă. Carnea era crestată de aproximativ 3.600 de ori, trimitere la cele aproximativ 4.000 de carcatere chinezeşti pe care trebuia să le cunoşti pentru a scrie şi a citi. Denumirea de tăiere în 10.000 de bucăţi poate face trimitere la simbolistica numărului 10.000 în ideologia chineză: primul împărat era considerat a fi cel dintâi din următorii 10.000.

Practica ling chi funcţiona pe trei planuri: în primul rând garanta umilirea în public a celor executaţi, li se asigura o moarte lentă şi în chinuri imposibil de redat în cuvinte, dar semnifica şi o pedeapsă continuată în viaţa de apoi – cel astfel executat nu se mai putea întregi niciodată, nici în formă spirituală.