Metoda uimitoare prin care se răcoresc koala: Îmbrăţişează un copac

În timpul valurilor de căldură, koala, care nu bea aproape niciodată şi nu transpiră decât prin limbă, are o tehnică imbatabilă ca să se răcorească: strânge cu putere trunchiul unui copac, climatizor natural a cărui temperatură poate fi cu 5 grade C mai mică decât cea a aerului ambiant.
Cristina Dinu
04 iun. 2014, 06:08
Metoda uimitoare prin care se răcoresc koala: Îmbrăţişează un copac

Este descoperirea unui grup de cercetători australieni, care se întrebau cum poate supravieţui caniculei acest marsupial, care îşi petrece cea mai mare parte a vieţii în copaci, fără să intre în pământ, la răcoare, sau să îşi facă siesta la umbra vreunui tufiş, relatează AFP.

Natalie Briscoe, zoolog la Universitatea din Melbourne, şi echipa ei, au observat câteva luni circa 40 de koala în peisajul arid din sud-estul Australiei, cu ajutorul unor emiţătoare radio instalate pe animale. Cercetătorii au înregistrat şi studiat poziţia, activitatea, felul în care animalele stăteau în copaci, temperatura aerului şi a copacilor. Când era răcoare (sub 25 grade C), animalele stăteau de obicei pe ramurile înalte, uneori încolăciţi. Însă, de îndată ce temperatura urca, aveau tendinţa să se întindă, lipindu-se de ramurile groase de la baza copacilor sau de trunchiuri. Cu cât temperaturile erau mai ridicate, cu atât koala stătea mai aproape de sol, au observat zoologii.

Ei au mai constatat că marsupialele, care se hrănesc aproape exclusiv cu frunze de eucalipt, se urcau adesea (29%) în arbori acacia – necomestibili pentru ei – pe timp călduros şi aproape niciodată (5%) când temperatura era suportabilă. Studierea arborilor acacia negri a dus la o explicaţie a acestui comportament: când este cald, trunchiul de acacia negru are o temperatură mai mică decât cea a aerului ambiant – în medie cu 6,7% la baza trunchiului şi cu 5,1% la jumătatea lui. Prin comparaţie, trunchiul eucaliptului, cu ale cărui frunze se hrăneşte koala, avea o temperatură cu doar 1,5% mai mică decât a aerului din jur.

Potrivit cercetătorilor, simplul fapt că se lipeşte de un trunchi răcoros îi permite koalei să elimine căldura mult mai eficient (68% din totalul necesar pentru a-şi menţine temperatura constantă) şi să evite să se deshidrateze transpirând prin limbă.

‘Studiul nostru arată, prima oară, că speciile arboricole pot avea microclimate răcoroase datorită trunchiurilor copacilor’, spun cercetătorii. Potrivit cercetării, publicate în revista Biology Letters a Royal Society britanice, la această strategie a koalei ar putea recurge şi ale specii, cum ar fi primatele, leoparzii, păsările şi nevertebratele. De aici decurge importanţa păstrării unor asemenea habitate, în contextul încălzirii climatice, încheie AFP.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce a schimbat Hagi fundamental pentru victoria cu Polonia? Parțial, s-a schimbat pe el însuși. Analiza lui Ștefan Beldie
Capital.ro
Ai plătit aceeași taxă de două ori? Statul îți poate restitui banii, dar există o condiție importantă
Playtech.ro
Ai accelerat pentru a lăsa ambulanța să treacă? Situația în care poți fi amendat, chiar dacă ai vrut să ajuți
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România