Metrorex a început să-şi achite facturile la Hidroelectrica după preavizul pentru decontectare. Radu Miruţă a trimis Corpul de Control

Metrorex anunţă că societatea continuă să facă zilnic plăţi către furnizorul de energie electrică, pentru reducerea progresivă a obligaţiilor de plată restante şi a stingerii acestora.
Viorel Dobran
18 aug. 2026, 17:13
Metrorex a început să-şi achite facturile la Hidroelectrica după preavizul pentru decontectare. Radu Miruţă a trimis Corpul de Control

Metrorex anunţă, marţi, că societatea continuă să facă zilnic plăţi către furnizorul de energie electrică, pentru reducerea progresivă a obligaţiilor de plată restante şi a stingerii acestora. „La acest moment, valoarea obligaţiilor de plată către Hidroelectrica este mai mică decât valoarea consumului aferent unei luni”, subliniază reprezentanţii Metrorex.

„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la obligaţiile de plată ale Metrorex către furnizorul de energie electrică, precizăm că Metrorex continuă să efectueze zilnic plăţi către furnizorul de energie electrică, în vederea reducerii progresive a obligaţiilor de plată restante şi a stingerii acestora”, se arată într-un comunicat de presă al societăţii.

Comandamentul Energetic, convocat de urgenţă. România se pregătește pentru un nou vârf de consum, de peste 7.000 MW. Cristian Bușoi: „Prețurile la import trec de 200 de euro în orele de vârf”

Sursa citată precizează că, la acest moment, valoarea obligaţiilor de plată către Hidroelectrica „este mai mică decât valoarea consumului aferent unei luni”.

„Dorim să subliniem că Metrorex S.A. are un rol strategic în asigurarea mobilităţii în Municipiul Bucureşti şi în zona metropolitană. Transportul cu metroul reprezintă o componentă esenţială a sistemului integrat de transport public şi contribuie în mod direct la desfăşurarea activităţilor economice şi sociale”, se mai arată în comunicatul citat.

Metrorex are datorii de peste 11 milioane de lei la curent, iar Hidroelectrica, societatea furnizoare, a trimis o notificare. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a transmis, luni seară, că Metrorex „nu este în situaţia să fie deconectat”, dar se caută soluţii pentru eşalonarea datoriilor. În plus, Miruţă anunţă că a cerut Corpului de Control să extindă verificările la Metrorex, unde ”banii nu sunt utilizaţi în cel mai eficient mod”.

„Metrorex consumă energie electrică în valoare de 1 milion de euro pe lună şi trebuie să o plătească. Nu a plătit-o de trei luni şi a primit o notificare”, afirma Radu Miruţă, adăugând că a discutat cu directorul Hidroelectrica, iar compania nu va fi deconectată de la reţeaua de distribuţie a curentului.

Ministrul interimar al Transporturilor apreciază că la Metrorex „banii nu sunt utilizaţi în cel mai eficient mod”.

Potrivit datelor transmise de Club feroviar, Metrorex are un sold restant în cuantum de 11.521.602,22 lei. Miruţă a transmis Metrorex o solicitare prin care a cerut explicaţii privind cauzele care au condus la neachitarea la termen a facturilor emise de Hidroelectrica, situaţia detaliată a sumelor restante, inclusiv facturile şi perioadele aferente, demersurile făcute pentru achitarea obligaţiilor de plată şi măsurile concrete şi calendarul estimat pentru stingerea debitului restant.

Risc de blackout la metrou. Hidroelectrica a notificat Metrorex că ar putea sista furnizarea energiei din cauza datoriilor uriaşe. UPDATE: Reacţia lui Radu Miruţă

Radu Miruţă anunţa, în 11 mai, că a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor statului român pentru ca la Metrorex „să se schimbe nişte decizii cu obiceiuri vechi”. „La Metrorex începe curăţenia generală. Şi am început sǎ facem paşi”, afirma Miruţă.

Demnitarul preciza că a semnat documentele pentru trimiterea Corpului de Control şi arăta că problemele de la Metrorex „nu mai pot fi ascunse sub preş” pentru că sunt „prea multe, prea grave şi durează de prea mulţi ani”.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Motive de îngrijorare în Giulești după Rapid – Voluntari 2-1: „Da, suntem în top, dar nu suntem chiar top!”. Analiza lui Bogdan Baratky
Capital.ro
Regula s-a schimbat pentru pensionarii români din străinătate. Documentul trebuie trimis de urgență
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului