Mica Unire, detalii picante din culise. Cum a salvat amanta lui Al. I. Cuza soarta unirii Moldovei cu Ţara Românească

Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost decisă inclusiv de o serie de întâmplări sau gesturi aparent mărunte, dar care luate laolaltă au avut influenţă decisivă în realizarea unirii.
Filip Stan
23 ian. 2019, 11:47
Mica Unire, detalii picante din culise. Cum a salvat amanta lui Al. I. Cuza soarta unirii Moldovei cu Ţara Românească

Ecaterina (Cocuţa) Conachi-Vogoride este unul dintre personajele cheie ale Micii Uniri, deşi statutul său este unul frivol, ea fiind amanta lui Alexandru Ioan Cuza. Soţul acesteia era însă caimacamul Nicolae Vogoride, însărcinat de Înalta Poartă să supravegheze alegerile, lui fiindu-i promis chiar scaunul de domnitor al Moldovei dacă reuşea să măsluiască rezultatul Divanurilor Ad-Hoc.

Cocuţa Vogoride a scotocit prin corespondenţa soţului ei şi a descoperit scrisorile venite dinspre Înalta Poartă. În unele, caimacanul era chiar sfătuit cum să zădărnicească unirea, iar în caz de izbândă i se promitea, negru pe alb, tronul Moldovei. În altele, caimacanul Nicolae Vogoride era felicitat pentru victorie. Dovezile erau concludente, iar Cocuţa a luat scrisorile şi i le-a dat lui Cuza. Puterile garante au reacţionat prompt, scrutinul a fost reluat, iar drumul spre alegerile din 5 şi 24 ianuarie 1859 era astfel netezit.

Iată faptele povestite de scriitorul Vasile Ghica:

„La conferința de pace de la Paris, ce a urmat războiului Crimeii (1856), cele șapte Puteri garante, divizate în privința organizării viitoare a Principatelor Moldova și Țara Românească, a unirii lor și a modernizării prin revizuirea Regulamentelor organice au decis consultarea populației prin alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc privind unirea Principatelor urmau să fie examinate de Puterile garante într-o nouă conferință la Paris și consemnate într-o Convenție. În fiecare dintre cele două Principate se înfruntau partizanii unirii lor cu separatiștii.

Citeşte şi MICA UNIRE 2019: Restricţii de circulaţie în perioada 23-24 ianuarie, în Iaşi

Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locțiitor al domnului) a falsificat, în mod brutal, rezultatul testului din 19 iulie 1857. Victoria separatiștilor în Moldova anula șansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea, unioniștii moldoveni s-au străduit să demaște falsurile, să obțină anularea alegerilor și desfășurarea unor alegeri corecte. Demersurile insistente ale unioniștilor au rămas fără rezultat. Lipseau dovezile certe de falsificare a alegerilor. Asta până când, cu prilejul unei descinderi la Iași, Cocuța găsește în seiful soțului niște scrisori compromițătoare, venite de la Înalta Poartă și de la ambasadorul Turciei la Londra. În primele mesaje, Vogoride era sfătuit cum să-i obstrucționeze pe unioniști; în următoarele, era felicitat pentru „performanțele” obținute. Dovezile de imixtiune și trădare erau incontestabile. Cocuța nu a ezitat nicio clipă. Nu o interesa demnitatea de primă doamnă a Moldovei, care o aștepta. Chemarea țării era mai puternică.

Prin C.Negri, fratele vitreg al Cocuței, și Dimitrie Rallet, scrisorile au ajuns la ambasadorul Franței la București și apoi la revista „Steaua Dunării” de la Bruxelles. Europa a luat foc. Înalta Poartă a fost nevoită, în cele din urmă, să accepte repetarea scrutinului, sub stricta supraveghere a Puterilor garante. Rezultatele au marcat victoria unioniștilor. Drumul spre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu și a devenit realitate pe 24 Ianuarie 1859.
Cocuța a suportat represaliile soțului. A rămas cu trei copii minori și cu averea drastic dijmuită de soțul ei.
Din păcate, în entuziasmul lor fără margini, unioniștii nu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea multe elogii, deși le merita cu prisosință. E drept că, în acel moment, sustragerea documentelor soțului nu era o faptă ce putea fi făcută publică, fiind cunoscută de puțini inițiați.Trecerea timpului schimbă datele problemei și permite repunerea eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoștința publică”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Gică Hagi a găsit vinovatul! Nici nu i-a vorbit după rușinea cu Bosnia
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 30 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte