Michael Jackson vroia ca ultimul său concert să intre în Cartea Recordurilor

Randy Phillips, patronul AEG Live, promotorul celor 50 de concerte pe care regele muzicii pop urma să le susţină la Londra începând din iulie 2009, a depus marţi mărturie la Curtea supremă din Los Angeles, la procesul doctorului Conrad Murray, acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii lui Michael Jackson.
Romania TV
26 oct. 2011, 08:32
Michael Jackson vroia ca ultimul său concert să intre în Cartea Recordurilor

Michael Jackson, care-şi pregătea marea revenire pe scenă atunci când a murit, pe 25 iunie 2009, voia ca ultimul său spectacol, al 50lea, să figureze în Cartea Recordurilor, a afirmat marţi un martor la procesul împotriva medicului Conrad Murray de la Los Angeles, relatează 20minutes.ch, citat de Agerpres.

Michael Jackson era conştient de riscurile folosirii ca somnifer a anestezicului propofol, care i-a produs moartea, dar le minimaliza, spunând că este suficient ca un medic să-l supravegheze în timpul somnului, a spus un alt martor la proces.

Cherilyn Lee, infirmieră specializată în nutriţie şi tratamente neconvenţionale, care a început să-l trateze pe cântăreţ în februarie 2009, a declarat că Michael Jackson i-a spus despre insomnia de care suferea şi despre dorinţa de a i se administra Diprivan – marca sub care este comercializat propofolul. Infirmiera afirmă că nu ştia ce este propofolul şi i-a telefonat unui medic, care i-a spus că este un sedativ folosit în mediul spitalicesc, informându-l pe Jackson că utilizarea lui acasă este periculoasă. ‘El mi-a spus că doctorii îl asiguraseră că medicamentul este sigur şi că nu este nicio problemă atâta vreme cât este supravegheat’, a mai spus ea.

‘(Michael Jackson) mi-a spus că a aflat ce e propofolul cu câţiva ani în urmă, cu ocazia unor intervenţii chirurgicale. +Mă trezeam şi nici nu ştiam măcar că am dormit atât de mult. Era atât de uşor…Aş vrea să retrăiesc această experienţă+’, i-ar fi spus cântăreţul infirmierei.

Randy Phillips, patronul AEG Live, promotorul celor 50 de concerte pe care regele muzicii pop urma să le susţină la Londra începând din iulie 2009, a depus marţi mărturie la Curtea supremă din Los Angeles, la procesul doctorului Conrad Murray, acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii lui Michael Jackson.

El a amintit că la început se fixaseră 31 de concerte, dar, datorită pre-vânzărilor ‘fabuloase’ – ‘N-am văzut niciodată aşa ceva în toată cariera mea’, a declarat Phillips -, AEG Live a decis să crească numărul la 50. ‘Michael Jackson a acceptat cu două condiţii’, a adăugat Phillips. Prima era ‘să fie prezenţi în sală reprezentanţi ai Cărţii Recordurilor la cel de-al 50lea concert’, deoarece atât de multe concerte susţinute cu casa închisă într-o sală aşa de mare ar fi fost o performanţă pe care ‘n-ar putea-o egala nimeni’. A doua era ca, pe timpul concertelor de la Londra, să aibă un domeniu în afara oraşului, ‘cu ape şi cai, copiii lui putându-se simţi astfel bine, şi ca să nu stea închis într-o cameră de hotel. Era un tată fenomenal’, a afirmat Phillips.

Martorul a povestit că a avut o întâlnire cu Michael Jackson, în toamna lui 2008, în cursul căreia au vorbit despre motivele pentru care cântăreţul dorea să revină pe scenă. ‘Mi-a explicat că voia să se stabilească undeva, să le ofere o casă adevărată copiilor lui. Obosise să trăiască aşa. A fost emoţionant. El a plâns şi atunci am plâns şi eu’, a adăugat Phillips. El a vorbit şi despre cele două întâlniri din iunie 2009, cu Michael Jackson şi doctorul Murray. La prima, a constatat că Jackson era ‘nu prea concentrat şi distrat. Când am ieşit, l-am întrebat pe asistentul lui, Michael Amir, dacă Michael se simte bine şi el mi-a spus că da, însă tocmai se întorsese de la dr Klein’.

Michael Amir Williams, care a depus mărturie la începutul procesului, a afirmat că, în lunile dinaintea morţii, Michael Jackson mergea des la dr Arnold Klein, dermatolog din Beverly Hills, de unde ieşea ‘groggy şi vorbea cu mare încetineală’.

Phillips a vorbit şi despre întâlnirea din 20 iunie, când Kenny Ortega (producător şi coregraf) i-a împărtăşit îngrijorarea în privinţa sănătăţii cântăreţului. ‘Michael a spus că lucrase la coregrafii acasă. I-a spus lui Kenny: +Tu construieşti casa, iar eu zugrăvesc şi pun uşa.+ Kenny a spus atunci :+Formidabil. Este tot ce voiam să aud’, a declarat patronul AEG Live

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT