Micii româneşti pot fi comercializaţi pe piaţa europeană din 25 iunie

Micii româneşti pot fi comercializaţi pe piaţa europeană începând de miercuri, 25 iunie, dată la care a intrat în vigoare regulamentul Comisiei Europene privind utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne.
Iulian Tudor
25 iun. 2014, 10:48
Micii româneşti pot fi comercializaţi pe piaţa europeană din 25 iunie

„În data de 5 iunie a.c., a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. L166/ 11 Regulamentul Comisiei nr. 601/ 2014 care amendează Anexa II la Regulamentul 1333/ 2008 în ceea ce priveşte categoriile de carne şi utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne. Regulamentul 601/ 2014 al Comisiei prevede printre altele, fabricarea pastei de mici după reţeta originală şi comercializarea micilor realizaţi din aceasta pe piaţa naţională, dar şi la nivel european. Precizăm că Regulamentul 601/ 2014 va intra în vigoare la 25 iunie 2014, ca atare consumatorul român şi nu numai se poate bucura în continuare de savoarea micilor româneşti„, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Agriculturii.

Reprezentanţa României la Bruxelles, susţinută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de organizaţiile de producători şi procesatori din sector, au finalizat astfel demersurile necesare pentru includerea în lista menţionată în Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/ 2008 a componenţilor utilizaţi la fabricarea pastei de mici.

Scopul reuniunilor la Bruxelles a fost acela de a permite reprezentanţilor industriei agroalimentare din România să explice Comisiei justificarea tehnologică a utilizării aditivilor printre care şi bicarbonatul de sodiu, în vederea identificării unei soluţii practice de a modifica Anexa II la Regulamentul 1129 /2011 pentru a include aceşti aditivi.

Decizia cea mai importantă privind dosarul autorizării aditivilor bicarbonat de sodiu şi carmin la prepararea mititeilor româneşti a fost luată în data de 10 martie în Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH), prin obţinerea unui vot favorabil care permitea includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală a Uniunii Europene.

Nu mai puţin de nouă state membre beneficiază de pe urma deciziei din 10 martie a SCFCAH, potrivit căreia au fost autorizaţi mai mulţi aditivi pentru utilizare la prepararea anumitor produse, printre care şi micii româneşti.

În urma votului din SCFCAH, a fost autorizată la nivelul CE folosirea unor aditivi în preparate precum ‘Kasseler’, ‘Bräte’ şi ‘Surfleisch’ din Germania şi Austria, ‘lomo adobado’, ‘pincho moruno’, ‘careta adobado’ şi ‘costillas adobadas’ din Spania, ‘toorvorst’ şi ‘ahjupraad’ din Estonia, ‘gyros’, ‘souvlaki’, ‘bifteki’, ‘soutzoukaki’ şi ‘kebap’ din Grecia, mici din România, ‘cevapcici’, ‘pljeskavice’ din Croaţia, dar şi în şunca sărată de Crăciun din Finlanda.

Potrivit datelor furnizate de Federaţia Pro Agro, în România, se consumă anual între 20.000 şi 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot plăti bani în plus la întreținere. Ce spune legea despre reparațiile blocului
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
iamsport.ro
Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
MediaFlux
Lista cu instituțiile statului care vor fi desființate. Șeful Antigrindină ia 20.000 de lei lunar, deși doar păzește un sistem oprit de 2 ani
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România