Migranţi irakieni şi sirieni, opriţi la frontiera României cu Serbia

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Timișoara au depistat, în zona de competență a sectoarelor Poliției de Frontieră Moravița și Oravița, 36 de cetățeni din Irak și din Siria, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în țări din vestul Europei.
Iulian Tudor
01 apr. 2017, 11:52
Migranţi irakieni şi sirieni, opriţi la frontiera României cu Serbia

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră de la Sectorul Moravița au desfășurat acțiuni specifice pe linia combaterii migrației ilegale, în urma cărora au depistat pe direcția localității de frontieră Lățunaș două grupuri de nouă, respectiv zece cetățeni străini, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul țării, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră Timișoara, remis sâmbătă AGERPRES. Ca urmare a faptului că persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că primul grup era format din șase bărbați, o femeie și doi minori, cetățeni irakieni, cu vârste cuprinse între 2 și 45 de ani, iar al doilea grup era format din trei bărbați, două femei și cinci minori, cetățeni sirieni, având vârste cuprinse între 2 și 40 de ani”, precizează sursa citată.

Sâmbătă dimineața, pe raza aceleiași localități, au fost depistate de polițiștii de la Sectorul Oravița alte nouă persoane, stabilindu-se că aceștia sunt cetățeni irakieni, dintre care șapte bărbați, o femeie și un minor, cu vârste cuprinse între 3 și 45 de ani.

Toate cele 28 de persoane depistate pe raza localității Lățunaș au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenția de a ajunge în țări din vestul Europei, precizează comunicatul citat.

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Caraș-Severin au depistat, în apropierea localității de frontieră Oravița, opt cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă, aceștia fiind preluați și transportați la sediul instituției pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză — șase bărbați, o femeie și un minor — sunt din Siria și au vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Citeşte şi Grecia: Migranţi ţinuţi închişi într-un depozit timp de o săptămână

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Dronele FBI au ajuns în mâinile teroriștilor. Amenințare pentru Cupa Mondială: ”Chiar nu ne plac unele dintre echipe”
Capital.ro
Decizia care schimbă regulile carbonului la frontieră: ce pregătește UE
Playtech.ro
Unde sunt cele mai ieftine apartamente din Europa. Topul orașelor care atrag tot mai mulți cumpărători
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Domeniul în care și-a pierdut banii fostul campion cu FCSB: ”E cam grav ce s-a întâmplat”
MediaFlux
SUA ne lasă în pericol în fața atacurilor Rusiei! Decizia lui Trump privind Europa
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți