Migranţi irakieni şi sirieni prinşi când încercau să intre ilegal în România din Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni din judeţul Timiş au depistat la frontiera cu Serbia şapte cetăţeni din Irak şi unul din Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în România.
Romania TV
04 aug. 2018, 10:11
Migranţi irakieni şi sirieni prinşi când încercau să intre ilegal în România din Serbia

Potrivit unui comunicat de presă de sâmbătă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Cruceni din judeţul Timiş au observat, în apropierea graniţei cu Serbia, opt persoane care au urcat în două autoturisme aflate pe DN 58B.

„Imediat poliţiştii de frontieră au intervenit şi au oprit cele două autoturisme pentru verificări. Astfel au stabilit că cele două maşini erau conduse de doi cetăţeni români, iar în interior se aflau opt cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră”, se arată în comunicat.

Cu toţii au fost duşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că grupul era format din şapte bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, şapte dintre ei având cetăţenie irakiană şi unul siriană. Şoferii celor două autoturisme sunt cetăţeni români, ambii având vârsta de 40 de ani şi domiciliul în judeţul Timiş.

„Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii străini au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, mai precizează sursa citată.

În cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei opt cetăţeni străini, respectiv trafic de migranţi pentru cei doi cetăţeni români. Totodată, pe numele celor doi cetăţeni romani au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Autovehiculele au fost indisponibilizate la sediul sectorului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT