Mihaela Bilic a dezvăluit 4 alimente care fac minuni în organism și nu îngrașă: „Trebuie neapărat să le consumăm”

Mihaela Bilic a făcut nouă postare pe rețelele sociale, în care vorbește despre alimentele cu efect probiotic, reprezentând „hrana” bacteriilor benefice din intestin. Printre cele mai eficiente surse naturale se află alimentele bogate în amidon rezistent.
Anca Toma
17 dec. 2025, 21:17
Mihaela Bilic a dezvăluit 4 alimente care fac minuni în organism și nu îngrașă:
Mihaela Bilic a dezvăluit 4 alimente

Mihaela Bilic a dezvăluit patru alimente care conțin amidon rezistent și pe care ar trebui să le consume toți românii, pentru că ajută organismul și nici nu îngrașă. Acestea sunt: bananele verzi, cartofii fierți, orezul de sushi fiert și pastele făinoase fierte. Deși par alimente foarte diferite, ele au în comun capacitatea de a furniza prebiotice naturale atunci când sunt consumate în forma potrivită.

Citește și: Medicamentele nu trebuie combinate cu anumite alimente. Mihaela Bilic: „Pot ajunge la un nivel toxic sau supradozaj”

Mihaela Bilic: „Trebuie să consumăm alimente prebiotice”

Ce legătură este între salata orientală, Sushi, banane și salata de paste făinoase? Amidonul rezistent! Ca să hrănim bifidobacteriile și lactobacilii ce alcătuiesc microbiota intestinală trebuie să consumăm alimente prebiotice, adică amidon rezistent.

Unde îl găsim? În bananele verzi, dar și în cartofi, paste făinoase și orez care, după ce au fost fierte, sunt lăsate să se răcească. Prin răcire, amidonul se recristalizează și se transformă într-o substanță rezistentă la digestie- deci salata orientală, orezul de la Sushi și salata de paste făinoase conțin amidon rezistent, care nu se absoarbe și nu îngrașă, ci ajunge în intestinul gros și hrănește coloniile de bacterii benefice.

Amidon rezistent găsim și în salata de boeuf, marea vedetă a sărbătorilor de iarnă… perfectă ca prebiotic datorită cartofilor fierți, cu efect probiotic datorită castraveților murați în saramură, dar cu risc pentru siluetă din cauză de multă maioneză”, a transmis Mihaela Bilic pe rețelele sociale.