Mihai Chirica, despre nevoia de modernizare a PSD: „Depinde de atitudinea lui Dragnea”. Ce i-au cerut colegii din partid

Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a declarat într-un interviu pentru RFI că liderul PSD, Liviu Dragnea, conduce partidul cu o mână de fier, însă nu este exclusă o schimbre la vârful formaţiunii. Chirica a precizat că mai mulţi colegi din PSD l-au contactat după scandalul OUG 13, care a ştirbit imaginea partidului.
Romania TV
10 feb. 2017, 19:16
Mihai Chirica, despre nevoia de modernizare a PSD:

Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi şi vicepreşedinte PSD, a lăsat să se înţeleagă că nu este exclusă o „revoluţie” în partid, despre care spune că are nevoie de modernizare.

„Domnul Liviu Dragnea are o metodă de condus care are în mare parte această ideologie a mâinii de fier, a vocii unice şi a lucrurilor care se transmit printr-o singură cale de comunicare. Pe la noi, prin tradiţia populară românească mai este o glumă, cum că mai schimbă şi copiii părinţii. Până la urmă, va trebui să găsim o cale de mijloc prin care să putem comunica firesc între generaţiile care pot duce mai departe destinul unor partide. Procedura mâinii de fier a fost procedură care a dat rezultate. A dat rezultate şi la PSD, dar şi la alte partide. Să nu uităm felul în care conducea partidul domnul Băsescu, când domnul Boc nu era, după spusele tuturor, decât o marionetă în mâna unui şef de partid şi ulterior şef de stat. La fel s-a mai întâmplat şi în guvernările noastre, ale PSD. Atunci când domnul Năstase, în calitate de preşedinte de partid şi ulterior de prim ministru, era singura voce a partidului. Între timp, România s-a modernizat. Mai ales după anul 2007, când integrarea europeană ne-a adus, în primul rând, într-o situaţie aproape conflictuală între două generaţii”, a declarat Mihai Chirica.

Liderul social-democrat este convins că PSD se poate reforma şi moderniza, „cu toate că acest cuvânt, reformă, a devenit aproape anacronic în România”, însă nu a putut puncta dacă schimbare se poate produce sub conducerea lui Liviu Dragnea. „Ţine foarte mult şi de atitudinea pe care domnul preşedinte Dragnea o va avea în continuare faţă de acest moment pe care l-am depăşit cu toţii. Până la urmă putem spune că l-am depăşit. Bineînţeles că am ieşit ciufuliţi din toată această poveste. Nu poate nimeni să conteste faptul că noi ne-am întărit. Da, ne-am întărit conceptual, dar ca şi credibilitate în faţa electoratului nu ne-am întărit nici pe departe. Ca şi credibilitate în faţa românilor, dimpotrivă, am avut chiar de suferit”.

Mihai Chirica şi-a îndemnat colegii social-democraţi să se exprime liber. „Dacă se poate sau nu moderniza partidul cu domnul Dragnea la putere depinde foarte mult şi de domnul Dragnea. Contează felul în care va înţelege dumnealui să se adapteze la noua configuraţie a României de astăzi, a oamenilor care nu vin la vot, dar vor totuşi să aibă un cuvânt de spus. Cu siguranţă ţine în special de membrii PSD cu funcţie de conducere şi de membrii PSD care au curajul să se exprime liber. Nu trebuie să fie neapărat de fiecare dată împotriva unei idei. Poţi să îţi exprimi într-un mod cât se poate de raţional o părere despre un lucru care trebuie făcut împreună”, a explicat vicepreşedintele PSD.

Chirica precizează că a fost contactat de social-democraţi care văd lucrurile la fel ca el: „Colegi de-ai mei de partid m-au contactat. Suntem oameni care gândim la fel. Unii sunt cu capacitatea de expunere mai mare, alţii mai mică, dar care îşi dau seama că ne-am trezit câştigători într-o mare masă de oameni şi acum ne dăm seama că conduita câştigătorului trebuie să fie total alta faţă de ceea ce ne imaginam noi până în prezent. Nu a încercat nimeni să mă reducă la tăcere, în sensul de a nu îmi putea exprima un punct de vedere. Ar însemna că acel cineva ar fi lipsit de orice dram de realism. Am rămas aşa şi nu mă voi schimba. Sunt un om care mă ataşez de o echipă, dar nu în scopul de a-i degrada imaginea. Nu cred că am degradat imaginea acestei echipe. Cred că am reuşit să aduc un punct de vedere raţional, într-o clipă în care raţiunea părea că se duce în altă parte”.

Mihai Chirica a subliniat că nu va demisiona din PSD şi a avertizat că respingerea OUG 14, prin care este abrogată controversata OUG 13, ar echivala cu o sinucidere în masă a PSD.

„Nici nu vreau să mă gândesc că în Parlamentul României parlamentarii PSD ar contrazice demersul făcut de Prim ministrul României, domnul Grindeanu. Ar fi o sinucidere în masă a acestei formaţiuni politice, o scoatere în afara normalităţii pe o lungă durată de timp şi o lovitură aproape letală asupra Partidului Social Democrat român. Prin urmare, nu cred că o asemenea variantă ar putea intra îi discuţie. Nici nu vreau să mă gândesc. Sub nicio formă”, spune Chirica.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Senatorul POT acuzat că a mințit în CV a ajuns în faţa instanţei! Ce datorii neachitate are parlamentarul demisionar ce a ajuns la PSD
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
Playtech.ro
România se topește la 40 de grade! Cod portocaliu de caniculă în aproape toată țara
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Ajutor pentru facturi. Când vin cardurile de energie și cine le primește
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Diogo Jota! Acum s-a aflat care a fost, de fapt, cauza accidentului
Cancan.ro
Adevărul despre moartea tatălui lui Nicușor Dan. Președintele l-a înmormânat în secret
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Doliu în fotbal! A murit unul dintre cei mai emblematici jucători ai Generației de Aur
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Ce i-a spus regretatul Mihai Leu lui Titi Aur, de pe patul de spital: „Era într-o rezervă, având-o alături pe soția sa, Anna. Când am intrat la el, deși fizic se vedea că nu este bine, era optimist”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI. Doamna Borsec cară peste 150.000 de sticle cu apă minerală și nici nu le simte. Sofia Crețu-Hu poartă accesorii și bijuterii de peste o sută de mii. De euro!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc