Mihai Eminescu, melodia de beţie pe care o cânta de Sărbători. Vineri celebrăm 171 de ani de la naşterea poetului naţional

Mihai Eminescu s-a mutat la București în 1877, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul Timpul. Articolul lui Alecu Bărcănescu, din care redăm mai jos, avea titlul „Viața de chef și zaiafet din Bucureștii de altădată”:

Primele mele amintiri se leagă de strada Șerban Vodă – pe atunci podul Beilicului – unde ședea tata, un tenor cu o voce minunată, dirijor al corului de la biserica Domnița Bălașa. După cum e lesne de înțeles, casa noastră era în permanență deschisă pentru boema de pe atunci. De sărbători aici se întindeau chefurile de răsunet ale Capitalei.

Citeşte şi 15 ianuarie, Ziua lui Eminescu. Au trecut 171 de ani de la naşterea marelui poet. Cum servea Eminescu şvarţ şi Macedonschi fuma divinul narcotic la cafeneaua Fialkowski

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Mi-amintesc că într-un Crăciun au venit la noi Eminescu, căruia i se spunea în casă Stăpânul, Tony Bacalbașa – Kinderul, Marion – Mahalagioaica, Nerva Hodoș, tenorul Băjenaru și alții. Tata Costache a cântat atât de mișcător încât musafirii au căzut în genunchi, poate din cauza beției. Eminescu și el un tenor baritonal a cântat un cântec englezesc și apoi „Pe deasupra casei mele trece un stol de rândunele”.

Alte articole

Ministerul Afacerilor Interne (MAI), gafă monumentală de Ziua Culturii Naționale. Au citat greșit din Mihai Eminescu, n-au indicat nici măcar titlul corect

176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Curiozități mai puțin știute despre viața poetului național al României: de la „Luceafărul” rescris de mii de ori la planeta care îi poartă numele

După o astfel de muzică „de cameră”, tata a invitat musafirii în pivniță unde pe două poloboace cu vin de câte 100 vedre fiecare erau așezate căni de faianță și a continuat cheful până a doua zi la opt. Cât s-a băut n-aș putea preciza, dar cred că butoaiele se goliseră binișor.

Pe atunci era viața mai liniștită, Bucureștiul nu avea încă silueta lui de azi. Cârciumile din mahalele erau locul de întâlnire al oamenilor dornici de viață sau al partizanilor politici. Pentru alegătorii Colegiului I erau localurile: Iordache, Constantin și Enache, iar conservatorii se adunau la cârciuma lui Alecu Bălșanu, consilier comunal, unde vinul costa 40-50 de bani ocaua. Și ce vinuri erau pe vremea aceea.

Când s-a stins din viață marele Eminescu, tata, însoțit de corul bisericii Domnița Bălașa, a cântat prohodul și fericirile pentru prietenul lui scump și drag, încât toată lumea plângea. Abia băgat în groapă, au plecat prietenii în mahalaua Filaretului și au tras un chef în lege, așa cum îi plăcea răposatului”.

Sursa: Evenimentul Istoric