Mihai Ghiță, în vârstă de 41 de ani, este prezentatorul emisiunilor „Asta-i România!”, de la Kanal D, și „În oglindă”, de la Kanal D2. Chiar dacă la suprafață pare că se bucură de succes, acesta a avut un 2025 plin de momente dificile, care l-au afectat atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Însă, prezentatorul a găsit puterea să se regăsească și să lupte pentru ce contează cu adevărat: familia, prietenii și gesturile mici care fac sărbătorile speciale.
Într-un interviu pentru CANCAN, Mihai a povestit cum a reușit să treacă peste clipele grele și singurătatea care a venit la pachet cu acestea.
Pentru Mihai Ghiță, 2025 a fost un an în care a învățat cât de important este să ai grijă de tine însuți, chiar și atunci când totul pare greu și obositor.
„Pentru mine, 2025 a fost un an dificil și cred că așa l-au resimțit și românii. Am simțit că totul merge greu și am avut nevoie de eforturi suplimentare pentru a ajunge la capătul lui. M-am simțit mai obosit ca niciodată, însă m-am regăsit într-o anumită măsură. Anul acesta mi-am luat un pic de timp ca să am grijă de mine. De asta le spun oamenilor să aibă mai întâi grijă de ei înșiși. Având grijă de tine, poți să faci foarte multe alte lucruri și să-i ajuți si pe alții. Dacă tu nu ai grijă de tine, nu prea poți să reușești nimic”.
Însă, prezentatorul se pregătește emoțional pentru anul care urmează, subliniind că viața nu trebuie trăită după liste lungi de obiective rigide, ci este nevoie și de momente de spontaneitate.
„Am învățat, în urmă cu foarte mult timp, să nu-mi mai fac planuri, pentru că în momentul în care îmi fac planuri, mi se pare că pun o ștachetă pe care, dacă nu reușesc să o ating, o să fiu foarte dezamăgit de mine întregul an. Așa că, dacă merit ceva, dacă ceva e pus deoparte și pentru mine în 2026, cu siguranță voi trăi, voi vedea și le voi lua pe toate așa cum vin. Nu mă pasionează atât de mult să știu ce o să fac, pentru că eu consider că trebuie să le trăiești pe toate la momentul oportun”.
În timp ce mulți asociază sărbătorile cu agitația și cumpărăturile, Mihai Ghiță le vede ca pe o șansă de a oferi bucurie celor singuri și de a transforma casele goale în locuri pline de căldură și semnificație.
„Referitor la „petrecutul Crăciunului”, din start nu sunt de acord „să-l petrec”. De regulă, am grijă să adun oameni de Crăciun și să ne aducem aminte de lucrurile care sunt frumoase, să ne mulțumim unul altuia la masă. Așadar, nu “petrecem” de Crăciun, ci încercăm să petrecem de Revelion.
Crăciunul pentru mine a însemnat dintotdeauna să reușească să-mi intre în casă majoritatea oamenilor pe care îi iubesc și îi mai am lângă mine. Când aveam 20-30 de ani, nu știam cum să fac să plec de acasă, să mă duc cât mai departe de Sărbători. Pe când acum am realizat cum casele sunt din ce în ce mai goale. Eu locuiesc într-un bloc, în centrul Capitalei. Am lângă mine un bloc în care locuiesc numai bătrâni. Anul trecut, în ziua de Crăciun, am trecut pe la fiecare și le-am deschis ușa. Sunt niște bătrâni care au rămas prinși în București, nu au rude sau poate că au, dar acestea sunt foarte departe, în America, în Spania sau în Italia. A fost absolut minunat!
Așa că, dacă vreți să faceți ceva, căutați conceptul de pay it forward – să dați mai departe un pic din ce ați primit în anul respectiv și o să vedeți cum un pic din Crăciun vă tihnește. Majoritatea oamenilor spun că . Nu mai e Crăciunul așa cum era în copilărie, pentru că noi asociam Crăciunul cu bucurie. În timp ce înaintăm în vârstă, înțelegem semnificația cu adevărat, una profund spirituală; în loc să alergăm prin magazine, mai bine alergăm prin case unde mai găsim oameni, să facem diferența, să le arătăm cum poate să arate o zi bună. Și dacă le dăruim Crăciun; cred că aşa suntem mai câștigați”.
Mihai Ghiță își amintește cu nostalgie de Crăciunurile copilăriei, când casa bunicilor răsuna de râs și voie bună, iar mesele erau pline de mâncare gătită cu dragoste.
„Îmi lipsesc oamenii care nu mai sunt la masa de Crăciun. Țin minte că întotdeauna ne trezeam foarte devreme, era întotdeauna zăpadă, era întotdeauna miros de mâncare, mâncare pe care noi o consideram cea mai bună din lume, nu conta ce puneam pe masă, știam că e făcută de bunica și că era cea mai bună. Rând pe rând, veneau toate rudele, toți unchii, toate mătușile, toți verișorii și țin minte că, eram foarte mic, stăteam cuibărit undeva lângă sobă, la căldură, și auzeam oameni veseli. Ce a dispărut acum din copilăria mea este această veselie a oamenilor care își petrec Crăciunul împreună, care sunt undeva, într-o casă la țară, în casa bunicilor. Asta îmi lipsește mie și consider că tot ce ne ia nouă telefonul ăsta pe care îl ținem în mână asta e, apropierea de oameni.
Dacă mergi pe o scară de bloc, în momentul acesta, în București, nu mai auzi oameni care râd, care ascultă muzică, care se veselesc. Nu mai fac asta, din păcate…”
La final, întrebat despre persoana care și-ar fi dorit să-i fie alături la masa de Crăciun, Mihai Ghiță a răspuns:
„Dacă aș avea posibilitatea să mai stau cu cineva la masă, acesta ar fi bunicul meu. A fost un om simplu, care mi-a modelat viața, care a știut ca, în momentul în care am ieșit pe ușa casei, să-mi spună să ridic ochii din pământ, să-i pun în pământ atunci când nu am dreptate, să respect pe toată lumea și să nu uit niciodată drumul de întoarcere spre casă”.