Mihai Neşu s-a întors acasă. Vezi care sunt obiectivele lui

Fotbalistul român a părăsit centrul de recuperare din Utrecht şi îşi va continua recuperarea acasă, unde se va ocupa şi de funcţionarea Fundaţiei "Mihai Neşu", prin intermediul căreia vrea să ajute persoanele cu handicap din România să beneficieze de condiţii de recuperare la fel de bune ca acelea de care el a beneficiat în Olanda.
Romania TV
24 nov. 2011, 07:19
Mihai Neşu s-a întors acasă. Vezi care sunt obiectivele lui

Pe 10 mai, Mihai Neşu s-a accidentat grav la un antrenament al lui FC Utrecht şi de atunci este paralizat. Au trecut şase luni şi, dacă la început era complet paralizat de la gât în jos, acum reuşeşte să mişte cât de cât mâna dreaptă. Miercuri, Neşu a fost externat din clinica De Hoogstraat, în care s-a aflat în ultimele luni şi s-a întors în locuinţa sa din micuţul oraş olandez, care între timp a fost adaptată pentru ca el să se poată descurca, scrie Cătălin Tolontan, pe blog.

Pe lângă continuarea recuperării, Mihai Neşu mai are un obiectiv: înfiinţarea unei fundaţii care să-i poarte numele, menită să ajute persoanele aflate în aceeaşi situaţie ca el, în special pe cele din România. Prima strângere de fonduri va avea loc la un meci de caritate şi o gală la organizarea cărora Neşu se gândeşte deja de ceva vreme.

Iniţiativa lui Mihai este sprijinită şi de clubul FC Utrecht, care de altfel se pregăteşte să-i ofere un nou contract, de această dată pentru o funcţie administrativă, după expirarea contractului de jucător, la finalul acestui sezon.

„Am discutat cu Mihai şi cu familia sa şi vrem să-l ajutăm în viitor. În ultimele săptămâni au existat multe discuţii între oameni de la club şi Mihai. El a plănuit deja viitorul şi înfiinţarea Fundaţiei Mihai Neşu este stabilită. El nu vrea ca toţi banii care vor fi strânşi să fie folosiţi pentru terapia lui. El a văzut oameni în România care stau ţintuiţi în pat unul, doi, poate chiar trei ani, înainte de a ajunge într-un scaun cu rotile. Or, el a putut sta în scaun după numai câteva săptămâni. Mihai vrea ca oamenii din ţara sa să aibă aceleaşi şanse pe care le-a avut el în Olanda„, explică directorul general Wilco van Schaik, citat de Voetbal International.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
La 33 de ani, fosta rivală a Simonei Halep a surprins pe toată lumea. Se iubește cu un jucător de tenis de care foarte puțini au auzit
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit un mare pianist de jazz: O pierdere imensă
Playtech.ro
Unde se montează corect detectorul de gaz în bucătărie. Poziția contează enorm
Adevarul
Cine pune în pericol siguranța energetică a României și face jocurile Rusiei. Economist: „Erați în echipă cu Călin Georgescu”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Triplă tragedie în familia gravidei moarte în explozia din Rahova! Ce s-a întâmplat cu fratele ei
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii vor primi din 2026 Codul Personal de Sănătate. Este diferit de CNP
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025