Mihai Şora, după ce Cîţu a câştigat alegerile în PNL: „A mai murit un partid istoric”

Filosoful Mihai Șora a transmis, sâmbătă seară, un mesaj în urma alegerii lui Florin Cîțu la conducerea PNL. Filosoful care împlinește 105 ani în 7 noiembrie a fost unul dintre susținătorii declarați ai lui Ludovic Orban.
George Russo
25 sept. 2021, 23:09
Mihai Şora, după ce Cîţu a câştigat alegerile în PNL:

Mihai Şora a scris pe pagina sa de Facebook, imediat după aflarea rezultatului alegerilor din congresul PNL „A mai murit un partid istoric”, apoi a revenim cu o nouă postare, la două ore distanţă.

„Dragi prieteni,

mi-ar plăcea să vă pot spune ceva vesel, dar nu-mi apar decât mingi de golf prin fața ochilor: când rostogolindu-se de la tribuna unui partid (în mod neconstituțional, se înțelege), când zburând periculos peste noi și peste viețile noastre.

Vă mai amintiți aceste cozi? Au trecut șapte ani. Ce de speranțe am îngropat între timp…

Dar ceva tot aș vrea să vă reamintesc aici – cuvintele lui Charles de Gaulle din 1940:

„La France a perdu une bataille, mais la France n’a pas perdu la guerre!“.

În anul de grație 2021, România nu stă sub aceleași amenințări sub care stătea Franța atunci. A pierdut, este drept, nenumărate trenuri ale istoriei și multe bătălii. Dar eu, unul, voi continua să sper că nu a îngenuncheat definitiv în fața mafiei transpartinice, a politrucilor isterici și a securiștilor din beci.

Noapte bună!

Mâine va răsări din nou Soarele (măcar de acest lucru suntem siguri).

P.S. V-ați întrebat vreodată de ce mingile de golf au alveole, când ar putea fi perfect netede?”, a scris Mihai Şora pe pagina sa.

Foto Mihai Şora

 

Mihai Şora, înainte de congresul PNL: „Orban este mai echilibrat, mai demn şi mai inteligent”

Cu două zile înainte de Congresul din 25 septembrie Mihai Șora și-a declarat public susținerea pentru fostul președinte PNL în detrimentul premierului Cîțu.

”Amândoi au probleme cu arătătorul. (De ce, oare, trebuie să scoți gheruța la vedere când vorbești?). Însă unul își pune, în dimineața aceea, cravata și costumul – semn, din punctul meu de vedere, că-și respectă publicul. Caută să găsească privirea celuilalt – ca în orice dialog în care oamenii, atunci când dezbat un gând, o idee, chiar se privesc în ochi. Țin cu Ludovic Orban, se-nțelege. Este, de departe, mai echilibrat, mai demn. Și mai inteligent. O inteligență pe care sper s-o aibă și alegătorii din partid: nu dați vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard”, a scris Mihai Șora în 23 septembrie.

Citeşte şi: Ludovic Orban, primele declarații după ce a pierdut alegerile din PNL: Luni îmi dau demisia de la șefia Camerei Deputaților. Între mine și Iohannis nu mai există niciun parteneriat de acum

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT