Mihai Tudose, ironic la adresa lui Bolojan: „Cred că este animat de cele mai bune intenţii, din păcate, nu prea ies”

Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, a lansat critici la adresa premierului Ilie Bolojan, într-o intervenție televizată, subliniind că actualul șef al Executivului are dificultăți în gestionarea guvernării. 
George Russo
27 aug. 2025, 17:23
Mihai Tudose, ironic la adresa lui Bolojan:

Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, a lansat critici la adresa premierului Ilie Bolojan, într-o intervenție televizată, subliniind că actualul șef al Executivului are dificultăți în gestionarea guvernării.

Declaraţiile liderului PSD au vizat și tensiunile din coaliția de guvernare generate de dezbaterile asupra Pachetului 2 de măsuri fiscale, precum și implicațiile constituționale legate de desemnarea premierului. Mihai Tudose a insistat asupra faptului că rolul președintelui României în formarea unei majorități parlamentare este unul activ și esențial pentru funcționarea democratică a statului.

„Încă cred că este animat de cele mai bune intenții, din păcate, nu prea ies (n.r. Ilie Bolojan). Tot vorbim de pachetul doi”, a declarat Mihai Tudose,pentru Gândul.

Social-democratul a amintit și atribuțiile constituționale ale șefului statului în procesul de guvernare, arătând că acesta nu este un actor pasiv, ci are un rol determinant în formarea unei majorități și în desemnarea prim-ministrului.

„Președintele României, conform Constituției, stabilește și formează o majoritate, e act de o majoritate, dar e implicat, e partea activă”, a subliniat Tudose.

El a explicat că una dintre atribuțiile cele mai politice ale președintelui este desemnarea premierului, operațiune care trebuie să respecte principiile majorității parlamentare și cadrul legal.

Citeşte şi: EXCLUSIV Andreea Creţulescu: „Pachetul 2 de reforme se naşte printr-un deces”

„Unul dintre momentele în care este cel mai implicat în partea politică e când desemnează un prim-ministru. Putem s-o facem, dar condiția este să avem 50% plus unu. Esența democrației constă și în respectarea legilor care au fost votate democratic. Legile votate democratic în România, prin referendum, Constituție și celelalte legi în Parlament, spun ceea ce v-am spus eu”, a mai spus Tudose.

În paralel, coaliția de guvernare se confruntă cu divergențe privind suspendarea fondurilor pentru proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care au un grad de execuție sub 30%. Numeroși primari au atras atenția că printre aceste proiecte se numără și unele cu stadiu zero, precum rețelele de stații de încărcare pentru vehicule electrice, care însă ar putea fi finalizate până în august 2026, termenul-limită asumat de România. În urma acestor critici, există posibilitatea ca măsura să fie ajustată.

Conform calendarului stabilit de Executiv, vineri este programată o ședință specială de Guvern pentru aprobarea Pachetului 2, după obținerea avizelor necesare de la Consiliul Economic și Social, Consiliul Legislativ și alte instituții consultative. Ulterior, sâmbătă și duminică vor fi analizate amendamentele propuse de parlamentari, organizații profesionale și instituții interesate.

Luni dimineață, Guvernul va evalua observațiile formulate, iar după-amiază urmează să își asume răspunderea în Parlament asupra întregului pachet legislativ. Dacă nu va fi depusă și votată o moțiune de cenzură, proiectul va fi considerat adoptat automat.

Citeşte şi: Taxa pe lux, pe câştigurile din criptomonede şi interdicţii aplicate firmelor cu datorii, ultimele modificări aduse Pachetului 2

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
România debutează în Liga Națiunilor: de ce fiecare punct cu Suedia, Polonia și Bosnia poate decide calificarea la EURO 2028
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Schimbare neașteptată la medic. Devin oficiale astrologia medicală și Feng Shui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte