Mihai Voicu, la România TV: Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este membru PNL

PNL nu a luat o decizie formală prin care actualul şef al Guvernului, Mihai Răzvan Ungureanu, să fie exclus din partid, însă vicepreşedintele Mihai Voicu spune că nici nu este nevoie. Voicu a afirmat la România TV că Ungureanu nu mai este membru al PNL, din moment ce nu a revenit în partid după autosuspendare, în urma numirii sale ca director la SIE. Alţi liberali sunt însă în dilemă dacă premierul mai este coleg de partid cu ei sau ba.
Romania TV
24 feb. 2012, 15:06
Mihai Voicu, la România TV: Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este membru PNL

„Domnul Ungureanu nu mai este membru PNL. A fost o perioadă foarte lungă director SIE, deci nu mai putea fi membru PNL. Domnia sa nu a revenit niciodată în partid”, a declarat Mihai Voicu pentru România TV.

Voicu a arătat că procedurile partidului impun radierea din şase în şase luni a membrilor de partid aflaţi în situaţii asemănătoare, numărul acestora ridicându-se la sute, poate chiar mii. „Ultima relaţie dintre Mihai Răzvan Ungureanu şi PNL a fost cererea de autosuspendare”, a mai spus Voicu.

Pentru alţi liberali, situaţia lui Ungureanu în PNL este mai puţin clară, dar irelevantă în situaţia actuală.

„Dacă el a fost atâta vreme şef la SIE, cred că şi-a rupt legătura politică, ma gandesc (…) Despre Mihai Eminescu se spunea că e armean, albanez, dar are vreo importanţă dacă Mihai Eminescu a zis că e român? Aşa şi cu Ungureanu, ce Răzvan Ungureanu se mai consideră membru PNL?”, a declarat un alt vicepreşedinte, Varujan Vosganian.

Conform statutului PNL, „membrii Partidului Naţional Liberal se pot autosuspenda din calitatea de membru al partidului numai în cazul ocupării unei funcţii publice incompatibile cu calitatea de membru al unui partid politic conform legii şi numai pe durata îndeplinirii acestora”.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, are, în calitatea sa de membru autosuspendat din PNL, libertatea pentru orice opţiune politică, el precizând că PNL nu e reprezentat de Ungureanu în fruntea Guvernului, cum nu a fost nici la SIE.

Crin Antonescu a precizat că autosuspendarea este ca un fel de imunitate, întrucât nu i se mai poate face nimic celui care are această calitate, şi a arătat că în aceeaşi situaţie se mai află şi actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, sau actualul comisar european Dacian Cioloş, potrivit Mediafax.

„Cred că în situaţia de autosuspendat – autosuspendarea asta e un fel de imunitate, nu mai poţi să-i faci nimic omului – este şi domnul Predoiu, cred, tot membru PNL. Cred că este şi domnul Cioloş, comisar european. Nu se poate spune că Guvernul Tăriceanu nu i-a dat cadre lui Traian Băsescu, cadre bune chiar”, a spus Antonescu.

El a precizat că strategia USL nu îl include pe Mihai Răzvan Ungureanu nici în calitatea sa de independent, pe care o deţine formal, în acest moment, nici de fost sau autosuspendat membru PNL. „Nu cred că are importanţă acest lucru. Domnul Ungureanu are toată libertatea la orice opţiune politică de un fel sau altul. Condiţia sa de fost membru PNL sau de autoduspendat nu-l împiedică în nicun fel”, a spus liderul PNL.

Antonescu a subliniat că PNL nu este reprezentat în niciun fel din 2007 încoace de Mihai Răzvan Ungureanu. „PNL nu a fost reprezentat nici la SIE, nu e reperezentat nici în fruntea Guvernului de către domnul Mihai Răzvan Ungureanu. Dar, repet, omul are toate posibilităţile legale şi morale, din punctul meu de vedere, să aibă orice opţiune politică”, a spus Antonescu.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte