Mihail Boldea, dat în sfârşit în urmărire internaţională

Mihail Boldea a fost dat în urmărire internaţională, după ce instanţa a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă în lipsă, deputatul urmând să fie căutat prin Interpol întrucât a ieşit din ţară sâmbătă, iar apoi a plecat cu un avion din Turcia spre o destinaţie necunoscută.
Romania TV
23 mart. 2012, 07:58
Mihail Boldea, dat în sfârşit în urmărire internaţională

Potrivit procedurilor, după emiterea unui mandat de arestare preventivă, instanţa, prin Serviciul exercutări penale, transmite mandatul de arestare către Serviciul urmăriri din cadrul Poliţiei, care trebuie să îl ducă la îndeplinire. În cazul în care poliţiştii stabilesc faptul că persoana pentru care a fost dispusă măsura preventivă nu mai este în ţară, întocmesc un referat de constatare, urmând ca aceasta să fie căutată prin Interpol.

Potrivit unui oficial al Parchetului instanţei supreme, când persoana pentru care procurorul a cerut arestarea preventivă nu este găsită în ţară, magistratul trebuie să se adreseze din nou aceleiaşi instanţe cu o solicitare de urmărire internaţională. În cazul în care instanţa admite solicitarea, persoana vizată începe să fie urmărită internaţional prin Biroul Interpol.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile pe numele deputatului Mihail Boldea, care a plecat din România sâmbătă, 17 martie, prin vama Giurgiu.

Deputatul Mihail Boldea este cercetat de procurorii DIICOT Galaţi pentru înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional care ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de euro.

Deputatul Mihai Boldea a părăsit România sâmbătă, 17 martie, pe frontieră terestră, cu trei zile înainte ca deputaţii să avizeze cererea DIICOT de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării lui.

Primele informaţii privind plecarea din România a lui Mihail Boldea au fost obţinute de DIICOT miercuri, 21 martie, în jurul orelor 15.00, deputatul ieşind din ţară prin vama Giurgiu, cu destinaţia Tucia, de unde a plecat cu un avion spre o destinaţie necunoscută, a declarat, joi, şeful DIICOT, Codruţ Olaru.

Potrivit lui Codruţ Olaru, în 18 martie Boldea s-a îmbarcat de pe Aeroportul din Ataturk, de unde a plecat spre o destinaţie necunoscută deocamdată. El a precizat că în 21 martie, la ora 16.35, DIICOT a primit confirmarea că Boldea a fost în Turcia.

Olaru a adăugat că în perioada 16-21 martie, orele 14.00, DIICOT nu a deţinut niciun fel de informaţii privind plecarea din ţară a lui Boldea. El a mai spus că în 20 martie, la ora 17.00, s-a obţinut avizul privind percheziţia, reţinerea şi arestarea lui Boldea, acesta fiind trimis la DIICOT Galaţi. În aceeaşi zi, la ora 19.00, s-a dispus darea în consemn cu reţinere a lui Mihail Boldea.

Procurorul general al României Codruţa Kovesi a dispus un control privind stabilirea modalităţilor de valorificare a informaţiilor şi măsurile dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cazul Boldea.

Procurorul general a spus că autorităţile române au stabilit oarecum traseul pe care Boldea l-a urmat. De asemenea, Kovesi a declarat că n-ar arunca pe umerii procurorului responsabilitatea plecării lui Mihail Boldea, neputând spune că a greşit din moment ce legea în vigoare nu-i permite să ia anumite măsuri, precizând că deputatul avea dreptul să părăsească ţara.

SRI a sesizat încă din anul 2008 organele în drept despre cazul Boldea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava.

Potrivit procurorilor DIICOT, sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006 – 2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile.

Pentru obţinerea foloaselor materiale injuste, în perioada 2006 – 2008, deputatul Boldea ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu Mihaela Cristina Bolboceanu – avocat în cadrul Baroului Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc – membru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi, Elena Petrea – secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură „Boldea Mihail” şi Tănase Petrică.

În 16 martie, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis propunerea DIICOT şi au emis mandate de arestare preventivă pe numele a şase persoane, respectiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr. De asemenea, fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc şi avocata Mihaela Bolboceanu au primit interdicţia de a părăsi localitatea. Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit DIICOT, în acest caz Mihail Boldea este cercetat pentru că ar fi determinat alte persoane să falsifice o serie de documente oficiale, respectiv patru hotărâri, patru expertize judiciare, adrese ca fiind emise de Primăria municipiului Galaţi, de la Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Galaţi sau de la Trezoreria municipiului Galaţi. Ulterior, aceste documente au fost folosite în faţa instanţelor de judecată ori a altor instituţii şi autorităţi în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.

Astfel, ar fi fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare cu adevărul, respectiv s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti ori s-au efectuat menţiuni în registrele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.

DailyBusiness
Musli cu fructe retras de ANSVSA din magazinele Profi din cauza nivelului de toxicitate
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Motivul sinuciderii de pe Autostrada A1. Ce au găsit autoritățile la casa minorei și cum a ieșit testul de sarcină
Capital.ro
ANAF a dat termen 5 zile. Nunțile, botezurile sau alte evenimente, la control. Se transmit toate datele
Playtech.ro
Distanța grajdurilor sau cotețelor față de gardul vecinilor. Mulţi români pot fi amendaţi uşor dacă nu ţin cont de lege
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Laura Cosoi, surpriză pentru fetița ei. I-a serbat ziua de naștere peste hotare
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
Focoasă? NU, mai mult pufoasă! Avem imaginile ȘOCANTE cu Ella Vișan din 2015. Neatinsă de bisturiu, fără fațete, cu fălcuțele la purtător
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
Cât de gravă este noua tulpină COVID-19 „Stratus” . Specialiștii atrag atenția asupra unui simptom
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere