Mihăiţă Neşu ar putea fi salvat în America

Cu ajutorul unei metode revoluţionare, Mihai Neşu, fotbalistul ţintuit de patru ani în scaunul cu rotile, îşi poate împlini visul. 
Alina Costache
11 apr. 2015, 09:05
Mihăiţă Neşu ar putea fi salvat în America

Acum 14 ani, pe gazonul stadionului Steaua, păşea un tânăr firav şi cu părul bălai. Era un puşti uscăţiv, blond, despre care puteai să juri că vine din nordul Europei. Dar nu, băiatul sosea de la Oradea, „casa” marelui Emeric Ienei. 

Mihăiţă, aşa cum îl alintau cei dragi, visa să calce “pe culmi de glorii, spre noi victorii”, aşa cum făceau “viteziştii” lui nea Imi la mijlocul anilor ’80. El, fiul reputatului arbitru Mircea Neşu, făcea pasul de la tineretul Stelei la prima echipă. Timid şi molcom, ca un ardelean care se respectă, micul blond nu a dat cu piciorul şansei pe care a primit-o. A băgat osul, de la primul meci în Ghencea. Cu un tupeu greu de imaginat pentru un tânăr ca el, a pus capul în ghetele adversarilor, scrie fanatik.ro.
Cu ajutorul medicului Ion Alexie, stabilit în SUA, fostul internaţional ar putea intra într-un program destinat oamenilor aflaţi în astfel de situaţii. Americanii de la “Invivo Therapeutics” au reuşit să obţină rezultate în tentativa de a vindeca bolnavi cu leziuni acute la măduva spinării. Testele au fost pozitive la rozătoare paralizate, iar apoi la oameni. 
 
De anul trecut, specialiştii de peste Ocean au început să trateze oficial persoane care au suferit accidente recente. Planul medicilor din SUA îi cuprinde şi pe bolnavii cronici, categorie în care se încadrează Neşu. Doctorul Alexie a discutat cu un reprezentat al companiei Invivo Therapeutics săptămâna trecută. Actualmente, procedura chirurgicală se efectuează în câteva centre specializate de neurochirurgie din SUA, iar în viitor vor fi deschise noi astfel de sedii.

Doctorul Alexie, specialist în boli infecţioase şi medicină internă, a discutat cu Mihai despre această şansă neaşteptată şi a primit acordul pacientului. “Este ceva unic în lume, bazat pe implantul unui polimer special cu sau fără celule stem. Încercăm să-i facilităm lui Mihai accesul la un program de testare. Dacă americanii vor răspunde pozitiv, Mihai nu va plăti nici un ban”, a spus pentru libertatea medicul român, care a adăugat:

“Dacă rezultatele testării vor da rezultatele dorite, Mihai va avea ocazia să meargă din nou. În astfel de situaţii, merită să rişti pentru că nu există alternativă. Nu discutăm despre ceva care se va întâmpla acum, într-o zi sau o lună. Cu răbdare, minunea la care sperăm toţi s-ar putea realiza”. Până când miracolul se va împlini, Mihăiţă are nevoie de suport şi de linişte, iar vorbele poetului Radu Gyr rămân ca un îndemn: “Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/Nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ Sunt renunţările la vis”.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, în război pe marca „Grivița”. Matei a dat în judecată un pub din București: care sunt acuzațiile
Capital.ro
Se dă ceasul înapoi cu o oră! România trece la ora de iarnă. Ce trebuie să știe românii
Playtech.ro
Când ai voie să vinzi uscătoria blocului și ce condiții trebuie respectate. Ce spune legea
Adevarul
Cine este amanta propagandistului preferat al lui Putin. Câștigurile obținute din relația cu Vladimir Soloviov
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
Care ar fi, de fapt, adevărul din spatele morții lui Tony și a Biankăi: „A fost ceva premeditat” Noi detalii ies la iveală
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Vârsta de pensionare peste 65 de ani. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță în ce condiții se va aplica
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi