Mii de copii, pe listele de aşteptare pentru vaccinurile obligatorii. Situaţia cea mai gravă, în Prahova

Mii de copii din ţară sunt pe listele de aşteptare la medicul de familie pentru vaccinurile obligatorii. Situaţia cea mai gravă pare că se înregistrează în Prahova, unde în stocul Direcţiei de Sănătate Publică sunt doar 22 de doze de ser diftero-tetanic, deşi necesarul este de peste 5.500, scrie mediafax.ro.
Romania TV
02 iul. 2017, 09:57
Mii de copii, pe listele de aşteptare pentru vaccinurile obligatorii. Situaţia cea mai gravă, în Prahova

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Marius Cardaş, a declarat corespondentului Mediafax că în judeţ sunt foarte puţine doze de vaccin atât în ceea ce priveşte Hexacima, ROR, Tetraxim şi Diftero-Tetanic. Cea mai mare criză se regăseşte însă în cazul vaccinului Diftero-Tetanic unde în stoc sunt doar 22 de doze, iar 5.594 de copii aşteaptă să fie vaccinaţi.

„În cazul vaccinului Diftero-Tetanic stocul este de 22 doze, la medicii de familie. Necesarul este de 5.594 pentru lotul de bază, adică copii de 14 ani, iar 4.863 sunt restanţieri. Sperăm că vor fi totuşi recuperaţi la 15 ani, la 16 ani. Acesta se face la 14 ani”, a declarat Cardaş.

Potrivit reprezentantului DSP, situaţia este gravă şi în privinţa vaccinului ROR, împotriva rujeoliei, oreionului şi rubeolei. Necesarul este de patru ori mai mare decât stocul existent.

„La ROR, împotriva rujeoliei, oreionului şi rubeolei, stocul la medicii de familie este de 3.152 de doze, la DSP sunt 281. Necesarul la medicii de familie este de 12.258, restanţieri sunt 9.557. Restanţierii sunt din lunile trecute”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al DSP Prahova.

Cardaş a mai arătat că stocul de vaccin Hexacima, care se recomandă pentru difterie, tetanos, hepatita B sau poliomelita, este de 2.110 de doze la medicii de familie, iar 43 sunt la DSP. Necesatul este de 3.613 de doze de vaccin.

Totodată, stocul de Tetraxim, recomandat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi poliomelitei, este de 2.357 de doze numai la medicii de familie, fiind însă nevoie de 5.842 de doze.

În aceste condiţii, medicii spun că sunt nevoiţi să vaccineze copiii în funcţie de priorităţi.

„Într-adevăr sunt insuficiente dozele, mai sunt copii care sunt restanţi, care ar trebui să beneficieze de vaccin. Judecam, ca să zic aşa, fiecare caz, priorităţile sunt copiii mici, nou-născuţii la primele doze şi apoi în funcţie de tarele fiecărui copil”, a declarat medicul de familie Andreia Dinu, din Ploieşti.

Anul acesta, în judeţul Prahova, au fost confirmare 6 cazuri de rujeolă, dintre care 4 la copii care nu au fost vaccinaţi şi două adulţi. Nu s-a înregistrat niciun deces.

Bistriţa-Năsăud

Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud a primit, în ultimele două luni, mai multe tranşe din vaccinurile necesare imunizării obligatorii a copiilor, însă există în continuare probleme cu vaccinul Hexacima, care acoperă doar 45% din nevoile judeţului.

Conform directorului Direcţiei de Sănătate publică Bistriţa-Năsăud, dr. Anca Andriţoiu în rezervele instituţiei mai există doze din toate vaccinurile necesare imunizării copiilor, cele mai multe multe, respectiv 2.000 fiind pentru imunizarea copiilor cu BCG.

„Mai avem încă 23 de doze de vaccin anti-rujeolic, mai avem 10 doze de Hexacima, 71 de doze pentru imunizarea împotriva hepatitei B şi 680 de doze de vaccin tetravalent. Vaccinurile primite până acum au fost trimise către medici de familie care au început imunizarea copiilor. Pentru vaccinul ROR suntem acoperiţi luna aceasta, avem numărul suficient pentru imunizare, însă vaccinarea cu Hexacima acoperă doar 45% din numărul solicitărilor”, a declarat directorul DSP Bistriţa-Năsăud, dr. Anca Andriţoiu.

Potrivit medicului, sunt copii care aşteaptă să fie vaccinaţi, pentru că nu au fost imunizaţi în perioada în care ar fi trebuit.

Dolj

Vaccinul diftero-tetanic lipseşte de patru luni în Dolj

De patru luni, vaccinul împotriva difteriei şi tetanosului lipseşte din depozitele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, dar medicii spun că lipsa vaccinului nu este o problemă majoră şi că se aşteaptă primirea dozelor necesare.

„ROR avem, hexavalent primim zilele acestea, singurul care nu este acum, dar probabil că o să vină, este cel diftero-tetanic, rapelul la copiii mai mari. Dar au anunţat că s-a făcut contract şi pentru acest vaccin. Lipseşte de patru luni, dar nu este o problemă. Vaccinul se face odată într-un an, nu este lunar”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Vaccinul DT se administrează copiilor ca rapel, în clasa I, la cei cu vârsta de 6-7 ani, şi în clasa a VIII-a la cei de 13-14 ani, după primovaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive) din primii ani de viaţă.

Cluj

Stocurile de vaccin obligatoriu, asigurate pentru luna iulie; nu sunt liste de aşteptare

La nivelul judeţului Cluj sunt asigurate stocurile de vaccinuri obligatorii pentru copii, precum ROR, Hexacima si Tetraxim, nefiind înregistrate liste de aşteptare la medicii de familie.

Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu, a declarat că săptămâna viitoare sunt aşteptate noi doze de vaccin care să completeze stocurile.

„Pentru vaccinul hepatitic – pediatric avem 210 doze, acesta se adresează unei categorii aparte de copii. Pentru vaccinul Hexavalent avem 1.130 de doze, ne-ar trebui 1.600 dar trebuie să sosească săptămâna viitoare vaccin nou, aşa încât pe când vom începe distribuirea, vom fi acoperiţi. Din vaccinul ROR avem 992 de doze la medicii de familie şi alte 180 de doze, rezervă la nivelul DSP, pentru medicii care ne anunţă că au cazuri de rujeolă. Săptămâna viitoare urmează să primim alte doze care ne vor ajunge până la sfârşitul anului. Deci pentru luna iulie ne descurcăm”, a spus Moisescu.

În ceea ce priveşte vaccinul tetravalent, la nivelul judeţului Cluj este un stoc de 180 de doze, care urmează să fie suplimentat, iar la cel diftero – tetanic există stoc suficient.

„Dacă într-un loc va fi nevoie, luăm din altă parte, de la cabinet şi facem permutări în aşa fel încât să acoperim unde este strictă nevoie”, a precizat şeful DSP Cluj.

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, a declarat, la rândul său că, în ceea ce priveşte vaccinurile obligatorii, nu se înregistrează liste de aşteptare.

„Nu avem toate vaccinurile, dar nu sunt liste de aşteptare pentru că trebuie să existe o anumită schemă de recuperare vaccinală. Cumva i-am eşalonat noi pe copii, în funcţie de vârstă şi nevoile fiecăruia. Trebuie să facem un management acestor vaccinări”, a explicat Costiug.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a anunţat, vineri seara, că au ajuns în ţară 245.000 doze vaccin hexavalent, săptămâna viitoare urmând să ajungă în ţară 350.000 doze vaccin ROR, precizând că nu vor mai fi probleme în ceea ce priveşte vaccinurile.

„Săptămâna aceasta vor intra în ţară 350.000 doze ROR care vor asigura necesarul pentru tot anul. Am cumpărat toate stocurile şi am blocat exportul. Aceste vaccinuri vor intra în România în cursul săptămânii următoare. Vaccinurile durează mult ca proces de fabricaţie. Problema ROR este rezolvată. Astăzi (vineri – nr.r) am fost anunţat de specialişti că au intrat în ţară peste 245.000 doze vaccin hexavalent cărora le vom semna repartizarea săptămâna viitoare. Dând drumul şi la legea vaccinarii cred că nu vom mai ajunge într-o asemenea situaţie. Cu aceste doze acoperim necesarul de hexavalent pentru perioada următoare şi urmează însă o tranşă. Pentru ROR pot să vă spun că se termină criza. Am demarat procedura pentru o perioadă de patru ani pentru ROR”, a declarat Florian Bodog la Antena 3.

Întrebat cine sunt cei responsabili de criza vaccinurilor, Florian Bodog a făcut referire la predecesorul lui, Vlad Voiculescu. „Pentru hexavalent a refuzat să semneze contractele, a zis că nu sunt corecte, nu şi-a asumat, banii de investiţii au fost returnaţi la Guvern că nu şi-a asumat să repartizeze”, a mai spus Bodog.

DailyBusiness
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Un gigant din Germania intră puternic pe piața din România. Investiție uriașă în construcția unei noi fabrici, parcul industrial se află aproape de cel mai tare oraș din țara noastră
Capital.ro
România a pierdut o mare artistă. A fost înzestrată cu o voce caldă și expresivă. A lăsat o mare moștenire românilor
Playtech.ro
Unde nu ai voie să pui prosop sau şezlong în Grecia? Amenzile sunt de sute de euro, trebuie să fii atent la un detaliu
DailyBusiness
CNPP schimbă formula de calculare a vechimii de muncă pentru ieșirea la pensie
Adevarul
Medicamentul la care pacienții renunță pentru că „afectează ficatul”. Medic: „Adevărul este exact invers”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Salatele, vedetele verii. Cinci rețete rapide, răcoritoare și sănătoase
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
kanald.ro
A murit actrița Anca Bejenaru, la vârsta de 71 de ani
Cancan.ro
ALERTĂ medicală! Boala care a umplut camerele de gardă ale spitalelor din România
Playsport.ro
De ce să lași un pahar și o bucată de hârtie în chiuvetă când pleci în vacanță? Este cel mai...
Capital.ro
Decizie pentru românii care nu plătesc întreținerea la timp. Asociația de proprietari de la bloc e obligată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Campionul român care s-a iubit cu fosta parteneră a lui George Clooney a înșelat-o
stirilekanald.ro
Și-a ucis soția cu sânge rece, după care a plecat „zâmbind”. Victima își plimba fiul de doar 7 luni în momentul în care criminalul i-a luat viața
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Cad primele capete. Unde lovește întâi Ilie Bolojan
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cele mai comice lucruri din lumea în care trăim: sau cum să râzi fără să știi dacă plângi