Mii de oameni au luat cu asalt Bursa Locurilor de Muncă

Un număr de 1.964 de persoane au participat, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă organizată în judeţul Prahova, în Ploieşti, Câmpina şi Vălenii de Munte. De asemenea, peste 500 de tineri au stat la coadă pentru a vedea oferta de la Bursa locurilor de muncă desfăşurată la Casa de Cultură "Mihai Eminescu" din Târgu Mureş, în timp ce, în judeţ, din cei peste 800 de participanţi, aproximativ jumătate au fost selectaţi.
Romania TV
28 sept. 2012, 14:17
Mii de oameni au luat cu asalt Bursa Locurilor de Muncă

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, un număr de 1.964 de persoane au participat, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă organizată în judeţul Prahova, în Ploieşti, Câmpina şi Vălenii de Munte.

Cei mai mulţi dintre participanţi au fost în municipiul Ploieşti, unde 1.500 de absolvenţi şi-au depus CV-urile.

Doar 12 dintre absolvenţi au fost angajaţi pe loc, în urma participării la bursă, cei mai mulţi dintre aceştia având studii superioare. Şase dintre absolvenţi au fost angajaţi la Ploieşti, cinci la Vălenii de Munte şi unul a fost încadrat în muncă de către un angajator care a participat la bursa locurilor de muncă organizată la Câmpina.

Alţi 549 de absolvenţi au fost selectaţi în vederea angajării.

La Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi organizată de AJOFM Prahova au participat 93 de agenţi economici, care au pus la dispoziţia absolvenţilor 1.552 de locuri de muncă.

Târgu Mureş: Peste 500 de tineri au stat la coadă pentru a vedea oferta

La Târgu Mureş, Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi s-a desfăşurat la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, unde tinerii au stat la coadă, primind bonuri cu numere de ordine pentru a putea în sală şi a vedea oferta.

Unii dintre reprezentanţii firmelor au declarat că sunt bucuroşi că au găsit muncitori calificaţi, precum sudori, pe care i-au invitat să se prezinte chiar de luni la noul loc de muncă.

Şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Mureş, Reghina Fărcaş, a precizat că majoritatea tinerilor prezenţi la bursă sunt absolvenţi din acest an, de liceu sau facultate, dar au fost şi persoane care sunt înregistrate în evidenţa AJOFM sau care vor să îşi schimbe locul de muncă.

„Majoritatea sunt absolvenţi de liceu, dar sunt şi de studii superioare. Se caută meserii în domeniul asigurărilor, unde oferta este foarte mare, în domeniul confecţiilor, se caută atât muncitori calificaţi, cât şi muncitori necalificaţi; de asemenea, în alimentaţie publică, în domeniul serviciilor, se caută meseriile tehnice – strungar, sudor, lăcătuş, frezor. Pentru studii superioare se caută ingineri, economişti, oferta este de 40 de locuri de muncă din totalul de 510″, a arătat Fărcaş.

Conform datelor AJOFM Mureş, la Bursa Locurilor de Muncă au participat 841 de persoane, din care 539 la Târgu Mureş, 167 la Reghin şi 135 la Târnăveni. În urma bursei, 435 au fost selectate în vederea încadrării.


DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România