Miliardarul George Soros a vândut în primul trimestru acţiuni Apple şi a cumpărat titluri Google

Fondul de investiţii al miliardarului american George Soros şi-a redus în primul trimestru de aproape şase ori participaţia deţinută la Apple, în timp ce a cumpărat titluri la rivalul Google.
Alina Costache
16 mai 2013, 08:08
Miliardarul George Soros a vândut în primul trimestru acţiuni Apple şi a cumpărat titluri Google

Soros Fund Management şi-a redus în primele trei luni pachetul de acţiuni Apple de la 157.176 la 26.800, titluri în valoare de 11,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie, potrivit unui document transmis de fond bursei din Statele Unite, scrie Mediafax.

Cotaţia Apple a pierdut 17% în intervalul ianuarie-martie, în timp ce piaţa de capital americană a urcat cu 10%, ca urmare a semnalelor privind încetinirea vânzărilor iPhone.

Fondul lui Soros a cumpărat în această perioadă acţiuni Google, iar participaţia în compania care deţine cel mai utilizat motor de căutare online şi sistemul de operare Android a crescut de peste două ori, de la 148.531 titluri la 337.271 titluri, cu o valoare de 267,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie.

Documente transmise bursei din SUA au arătat că şi alte fonduri importante de investiţii au procedat similar. Dintre acestea, Appaloosa (condus de David Tepper) şi Tiger Management (administrat de Julian Robertson), au vândut acţiuni Apple, în timp ce Greenlight Capital (David Einhorn) a vândut titluri Apple şi a cumpărat Google.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Shakira, aprecieri la adresa fostului iubit. Ce a spus despre relația cu Gerard Pique, la 4 ani de la despărțire
Capital.ro
Obligație pentru toți proprietarii de apartamente. Sumele aprobate de adunarea generală devin executorii. Lipsa plății aduce penalizări
Playtech.ro
300 de euro chiria pe lună pentru o mini căsuță departe de oraș. Cum arată una dintre cele mai comentate chirii din Cluj
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Emil Grădinescu acuză interferența Rusiei la Eurovision: ”E mâna Moscovei!” + Laude la adresa Alexandrei Căpitănescu: ”Lumea a mai uitat de manelele care ne otrăvesc sufletul și mintea”
MediaFlux
Pregătiri de război cu rușii la ”Poarta Focșani”. Trupele sunt gata să lupte ”chiar din această noapte”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți