Militarul din Iaşi care şi-a bătut iubita în stradă, cercetat în libertate

Militarul de elită care şi-a bătut fosta iubită în plină stradă, în Iaşi, este cercetat în libertate de Parchetul Militar. Bărbatul este acuzat că a părăsit unitatea fără să anunţe. El plecase în timpul serviciului să se întâlnească cu femeia, iar pe fondul unei crize de gelozie a început să o bată. Victima, în schimb, nu a depus până acum plângere împotriva agresorului. Militarul de 31 de ani s-a prezentat la unitatea unde lucra, a povestit ce a făcut şi şi-a dat demisia.
Romania TV
16 iun. 2012, 07:37
Militarul din Iaşi care şi-a bătut iubita în stradă, cercetat în libertate

Femeia a fost lovită de cadrul militar în plină stradă sub privirile îngrozite ale trecătorilor. Marorii au spus că femeia a fost strânsă de gât şi lovită destul de rău. „A intervenit un domn, altfel o omora. A strâns-o de gât, apoi a luat un taxi şi a fugit”, a spus unul dintre martori.

Agresorul este militar încadrat din 2004 în cadrul Brigăzii 15 Mecanizate Iaşi. El a participat la misiuni în Irak şi Afganistan, ultima fiind în anul 2010.

Bărbatul s-a prezentat la unitatea militară unde lucra şi şi-a dat demisia după ce le-a povestit superiorilor ce a făcut. „Militarul şi-a înaintat demisia. Ultima evaluare psihologică a militarului a fost efectuată în noiembrie 2011”, a spus locotenet colonel Daniel Burlacu.

Agresorul este cercetat atât de Parchetul Militar, pentru că a părăsit unitatea în timpul serviciului fără acordul superiorilor, dar şi de poliţie pentru loviri şi alte violenţe.

„În functie de starea de sănătate a victimei, se vor propune măsuri legale. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, a declarat purtătorul IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT