Ministerul Educaţiei, despre decizia sindicatelor privind Evaluarea Naţională: Boicotul nu este o soluţie. Nu trebuie afectaţi elevii

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a făcut, duminică, un apel către cadrele didactice să nu afecteze copiii prin demersuri "radicale" precum boicotarea simulării Evaluării Naţionale, care începe luni. Cadrele didactice din 1.100 de unităţi de învăţământ au anunţat boicotarea simulării examenului de Evaluare Naţională, din cauza lipsei de dialog cu guvernul. 
Romania TV
04 mart. 2018, 11:26
Ministerul Educaţiei, despre decizia sindicatelor privind Evaluarea Naţională: Boicotul nu este o soluţie. Nu trebuie afectaţi elevii

„Aşadar, boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20% de la 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic”, a precizat MEN, potrivit Agerpres.

Totodată, ministrul le reaminteşte reprezentanţilor sindicali că sunt în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

MEN subliniază că este în contact permanent cu sindicatele din învăţământ.

„Deciziile pe care le luăm vin în urma consultării directe cu liderii federaţiilor sindicale. De altfel, şi Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor. În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, şi nu scăderea ei. Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări să fie menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionare”, arată MEN.

Duminică, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că a consultat în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării unor proteste, iar cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de Evaluare Naţională, care are loc în perioada 5-7 martie.

Conform unui comunicat de presă al FSLI, angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două Camere din Parlament la solicitările federaţiei.

„Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018. Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor susţin demersul colegilor noştri şi îi asigurăm de tot sprijinul pentru perioada următoare. De asemenea, precizăm faptul că Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers. Nu în ultimul rând trebuie spus că protestul nostru nu îşi propune să atingă interesele elevilor”, se precizează în comunicat. 

Citeşte şi: EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. Simularea examenului de evaluare naţională va fi boicotată în 1.100 de şcoli

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT