Ministerul Educaţiei: Nu se intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale

Ministerul Educaţiei precizează că nu intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale, ci urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în şcolile de masă şi creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari. Precizările vin în urma unor declaraţii ale ministrului Ecaterina Andronescu, declaraţii despre care reprezentanţii MEN spun că se referă tocmai la necesitatea de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăţi de învăţare.
Alina Costache
17 feb. 2019, 16:21
Ministerul Educaţiei: Nu se intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis, duminică seară, un comunicat de presă în care face preciză privind integrarea copiilor cu nevoi speciale în sistemul învăţământului public de masă.

Astfel, se arată că, în baza Legii nr. 221/2010, precum şi a Strategiei naţionale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi” – 2016-2020, România s-a angajat să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu nevoi speciale să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile acesteia să fie respectate şi sprijinite.

Conform sursei citate, în domeniul educaţiei, cadrul strategic este completat cu strategiile sectoriale care prevăd, de asemenea, măsuri care să ducă la creşterea accesului la o educaţie de calitate pentru toţi copiii, prin adaptări curriculare în concordanţă cu nevoile acestora, precum şi prin acordarea de sprijin educaţional şi material.

Reprezentanţii MEN arată că ministerul urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în unităţile de învăţământ de masă şi dezvoltarea serviciilor de sprijin educaţional prin creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari – cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum şi prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integraţi individual copii cu nevoi speciale.

„Declaraţiile ministrului educaţiei naţionale, pe tema mai sus-menţionată, au făcut referire întocmai la această necesitate, de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăţi de învăţare. Precizăm că nu se intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale”, se subliniază în comunicat.

De altfel, în perioada 2001-2003, pe durata mandatului ministrului Ecaterina Andronescu, aproximativ 30.000 de elevi cu nevoi speciale au fost integraţi în unităţile de învăţământ de masă, prin transferul de la unităţile de învăţământ special, mai scrie în comunicatul MEN.

Precizările MEN vin în urma unor declaraţii făcute de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru Digi 24.

„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a declarat Andronescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Giovanni Becali, amintiri epocale cu Franco Baresi. Cum au spionat italienii Steaua în 1989 la București
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de turiști și localnici, evacuați pe mare din Halkidiki, în urma incendiilor uriașe. Anunțul Consulatului General al României
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat