Ministerul Justiţiei: Condamnarea nu se poate întemeia pe declaraţiile investigatorului, colaboratorilor sau martorilor protejaţi

Hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi, se prevede într-un proiect de act normativ al Ministerului Justiţiei pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală (Cpp).
Filip Stan
22 mart. 2019, 19:21
Ministerul Justiţiei: Condamnarea nu se poate întemeia pe declaraţiile investigatorului, colaboratorilor sau martorilor protejaţi

Surse judiciare au precizat că Ministerul Justiţiei a transmis către CSM un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi un proiect de modificare şi completare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a altor acte normative, transmite Agerpres.

„Hotărârea de condamnare, de aplicare a unei măsuri educative de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi. De asemenea, aceasta nu se poate întemeia pe declaraţiile inculpaţilor din acea cauză, ale martorilor care beneficiază de exonerare de răspundere pentru faptele denunţate sau pe declaraţiile celor care beneficiază de dispoziţii legale de favoare pentru declaraţiile date în faţa organelor judiciare, dacă aceste probe nu se coroborează şi cu altele, administrate legal în cauză. Hotărârea de condamnare, de aplicare a unei măsuri educative, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în nicio măsură pe refuzul de a da declaraţii al inculpatului”, potrivit modificărilor aduse articolului 103 alineatul (3) din Codul de procedură penală.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Tudorel a luat-o razna. Revino-ţi, omule!

O altă modificare adusă Cpp se referă la comunicarea publică şi furnizarea de informaţii în cursul urmăririi penale şi a judecării cauzei.

Astfel, potrivit proiectului, la articolul 4, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate: „(3) în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice, precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Persoanele din cadrul autorităţilor publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca şi cum acestea ar fi vinovate decât în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte; (4) prin excepţie, în cursul urmării penale sau al judecăţii, organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză; (5) în cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică faptul că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracţiuni”.

Totodată, proiectul cuprinde şi noi prevederi privind circumstanţele în care se poate propune şi dispune arestarea preventivă.

„La articolul 223, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins: ‘(3) Pentru aprecierea stării de pericol concret pentru ordinea publică, prin propunerea de arestare preventivă şi în hotărârea judecătorească prin care se dispune această măsură preventivă trebuie indicate circumstanţe reale şi personale din care să rezulte ameninţarea efectivă, reală şi iminentă asupra ordinii publice. În justificarea unei astfel de măsuri nu pot fi invocate şi reţinute argumente generale şi abstracte'”, se arată în proiect.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Actele s-au semnat!”. Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat