Ministerul Justiţiei: Stabilitatea şi predictibilitatea cadrului normativ, printre temele abordate în cadrul Comisiei MCV

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a convocat luni Comisia de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar și luptei împotriva corupției, context în care au fost abordate teme precum stabilitatea și predictibilitatea cadrului normativ, dar și asigurarea independenței justiției.
Iulian Tudor
24 apr. 2017, 16:43
Ministerul Justiţiei: Stabilitatea şi predictibilitatea cadrului normativ, printre temele abordate în cadrul Comisiei MCV

„La sediul Ministerului Justiției a avut loc, luni, reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar și luptei împotriva corupției (Comisia MCV), înființată prin Hotărârea Guvernului numărul 216/2012 privind accelerarea implementării obiectivelor de referință prevăzute în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)”, se arată într-un comunicat al MJ.

Comisia a fost convocată în vederea pregătirii misiunii MCV ce va avea loc la începutul lunii mai și pentru discutarea măsurilor ce vor fi abordate pentru aducerea la îndeplinire a recomandărilor din raportul Comisiei Europene publicat la 25 ianuarie 2017.

Potrivit MJ, lucrările au fost conduse de ministrul Toader, iar la acestea au luat parte Marieta Safta, secretar de stat, Ana Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene, președintele CSM, Mariana Ghena, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gabriela Bogasiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, și președintele Agenției Naționale de Integritate, Bogdan Stan.

„Toți cei prezenți au salutat inițiativa Ministerului Justiției de a convoca Comisia MCV, exprimând un angajament unanim de cooperare și de unire a eforturilor pentru realizarea obiectivului comun de îndeplinire a Recomandărilor MCV, în constatarea caracterului ireversibil al progreselor înregistrate până în prezent. Au fost abordate teme de interes pentru sistemul judiciar, între care: stabilitatea și predictibilitatea cadrului normativ, abordarea agendei legislative cu respectarea standardelor de transparență și dialog, implicarea sistemului judiciar în toate temele ce privesc buna funcționare a acestuia, asigurarea independenței justiției și prezentarea garanțiilor de ireversibilitate a progreselor deja realizate”, se arată în comunicat.

În cadrul lucrărilor, Tudorel Toader a enumerat, cu titlu de concluzii, câteva principii ce vor ghida acțiunile următoare: obligația de loialitate față de valorile constituționale ce vizează toate instituțiile implicate în proces, respectarea obligației de punere în acord a legislației naționale cu Constituția în urma deciziilor pronunțate de CCR în toate materiile, precizează sursa citată.

Totodată, conform comunicatului, Ministerul Justiției va demara un amplu proces de consultare a sistemului judiciar cu privire la identificarea problemelor ce decurg din aplicarea noilor coduri și a propunerilor pentru remedierea acestora.

„Ministrul delegat Ana Birchall a subliniat că, în calitatea sa de coordonator al afacerilor europene, va continua să mențină un dialog intens cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru prezentarea progreselor României în domeniile vizate de MCV. În cadrul acestui dialog vor fi promovate în continuare eforturile comune ale instituțiilor românești de îndeplinire a celor 12 recomandări ale Comisiei stabilite prin ultimul raport MCV, din ianuarie 2017, pe baza unei înțelegeri clare, fără echivoc, a acestora, precum și a unui calendar precis, predictibil. A reafirmat faptul că îndeplinirea obiectivului de ridicare a Mecanismului de Cooperare și Verificare reprezintă un proiect fundamental pentru România, atât din perspectiva asumării de către țara noastră a Președinției rotative a Consiliului UE, în semestrul I 2019, cât și din perspectiva implicațiilor pentru participarea sa la ansamblul politicilor europene”, se mai menționează în comunicat.

Potrivit MJ, a fost reafirmat angajamentul de strânsă cooperare interinstituțională și de construire a unui mesaj unitar și coerent, fiind amintit scopul Guvernului de a lua toate măsurile ce se impun pentru finalizarea MCV înainte de preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului UE.

Citeşte şi Tudorel Toader: Asumarea răspunderii guvernului pe codurile penale în 2009, o greşeală profundă

 

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Incendiu puternic în București! Un depozit arde ca o torță. Au fost trimise mesaje RO-Alert
Fanatik.ro
Fotbalistul român care a dat lovitura în cazinou: “Chintă royală maximă în prima seară! A băgat banii cash în geantă”
Capital.ro
Magazinele Lidl care rămân complet închise duminica. Angajații ar fi încasat bonusuri prea mari. În ce zonă se aplică
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
„Faceți din Putin obstacolul” – sfaturile unui diplomat american veteran pentru Zelenski înaintea întâlnirii cu Trump
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dramaturgul Radu F. Alexandru s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun
iamsport.ro
Banciu a uitat de el și Naum și a numit ”cel mai tare cuplu de comentatori din România”: ”Geniali, nu s-a ajuns niciodată la nivelul ăla!”
MediaFlux
Cod roșu de ninsori și vânt puternic în România până luni seara! ANM a anunțat zonele vizate și de codurile portocalii și galbene (HARTĂ)
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend