Ministerul Justiţiei vrea să le facă elevilor educaţie juridică

Ministerul Justiţiei îşi propune să coordoneze o reţea de voluntari care să le explice elevilor idei de drept, de educaţie juridică, a declarat joi secretarul de stat din minister, Adrian Baboi-Stroe.
Filip Stan
10 mart. 2016, 12:32
Ministerul Justiţiei vrea să le facă elevilor educaţie juridică

„Ministerul Justiţiei a lansat de curând o iniţiativă de educaţie juridică non-formală. Ne propunem să coordonăm o reţea de voluntariat din MJ, cât şi din magistraţi, profesionişti ai dreptului, din ţară, să creăm o reţea de voluntari care să meargă în şcoli şi să explice elevilor într-un mod accesibil şi adaptat vârstei lor idei generale de drept, de educaţie juridică. Consider că suntem într-o fază exploratorie, în care nimeni nu are reţeta în buzunar să spună ce înseamnă justiţie deschisă, în general, şi în special în România. Cred că este un moment foarte bun ca să explorăm idei şi să vedem ce anume putem face mai departe, care sunt bunele practici care se pot dezvolta în continuare în această materie”, a precizat oficialul guvernamental.

El a anunţat totodată că Ministerul Justiţiei a început un proces de evaluare a solicitărilor venite de la ONG-uri şi de la cetăţeni pe Legea 544.

„Am vrut să vedem care sunt temele recurente, ce tip de solicitări se repetă foarte des, pe ce subiecte. Am produs seturi de date pe 2013, 2014 şi 2015, în secţiunea ‘date statistice’, care este marcată pe pagina de start a Ministerului Justiţiei. Datele sunt date brute. (…) Important este că punem la dispoziţie date brute celor interesaţi, astfel încât ei să-şi facă propriile analize pe subiecte de interes pe care le-am identificat. Cei interesaţi le pot utiliza, sunt pe subiecte de genul infracţiuni de corupţie, infracţiuni economice, cauze privind discriminarea, conflictul de interese. Acestea au fost subiectele care am văzut că sunt solicitate în special de ONG-uri şi de simpli cetăţeni.

Noi vom continua consultarea cu părţile interesate, astfel încât să avem mai multe teme în această listă şi să venim cumva pro activ în întâmpinarea intereselor societăţii”, a explicat secretarul de stat din MJ, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, ideea de bază este legată de faptul că procesele instituţionale asociate cu înfăptuirea justiţiei trebuie să fie transparente şi deschise.

„Deci avem această dimensiune de acces al publicului la activitatea instanţelor, prin măsuri precum înregistrarea sau televizarea proceselor, dacă acestea sunt de interes public, publicarea unor conţinuturi sau documente integrale legate de instanţe, publicarea unor declaraţii şi poziţi ale părţilor din procese, publicarea deciziilor în format accesibil pentru justiţiabili, acces pe parcursul procedurilor judiciare pentru jurnaliştii acreditaţi, vizite în instanţe pentru tineri, lecţii informale de educaţie juridică. Deci avem o constelaţie de practici destul de eterogene, care compun noţiunea aceasta de justiţie deschisă.

Nu e un concept foarte tehnic la acest moment, nu e nicăieri prins în legislaţie într-un act administrativ şi cred că va fi foarte greu de prins ca atare acest concept ‘justiţie deschisă’ într-o procedură administrativă. Probabil că va fi o bună practică sau un set de bune practici, care se vor dezvolta în timp prin eforturile instituţiilor publice şi ale societăţii civile. Aici cred că societatea civilă şi sectorul public au părţi şi contribuţii egale de oferit în atingerea unei situaţii în care putem vorbi de justiţie deschisă în România”, a menţionat Adrian Baboi-Stroe.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
A primit interdicție în UE și a avut o perioadă grea, dar a reușit să se redescopere. Ce face sportiva considerată una dintre cele mai frumoase handbaliste sârbe
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Reguli noi pentru autorulote. Ce sisteme de siguranță devin obligatorii din iulie 2026
Adevarul
Temeri în școlile unde profesionala devine liceu: clasele riscă să fie formate din corigenți și elevi care nu au susținut Evaluarea Națională
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
S-a aflat după 26 de ani! Motivul rupturii totale dintre Gică Hagi și Victor Pițurcă: ”A fost un exces de mândrie și de încăpățânare”
MediaFlux
520 de lei în plus la pensie. Românii care primesc acești bani în fiecare lună
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?