Ministerul Muncii: Pensiile ar putea fi diminuate

Ministerul Muncii a precizat că pensiile vor scădea doar pentru datoriile angajatorilor către fondul de pensii care se vor acumula începând cu 2021.
Romania TV
04 oct. 2018, 19:22
Ministerul Muncii: Pensiile ar putea fi diminuate

Ministerul susține că stagiile de cotizare până în 2021 au un regim juridic diferit. „În proiect, principiul contributivității este întărit și devine principiul de bază al sistemului public de pensii.

Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Legii, respectiv anul 2021, stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Perioadele de vechime în muncă/stagiile de cotizare realizate până la data intrării în vigoare a Legii, sunt definite ca fiind perioade pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale.

Față de cele arătate, se constata că, doar pentru perioadele de după intrarea în vigoare a legii, adică din 2021, stagiul de cotizare se constituie pe baza contribuţiilor datorate și plătite de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public de pensii”, a transmis Ministerul Muncii.

Adică, până în 2021 contribuțiile sunt doar „datorate”, iar din 2021 vor trebui neapărat plătite pentru a nu se pierde vechimea.

În acest mod, doar datoriile care vor fi acumulate după 2021 vor fi luate în seamă, nu și cele actuale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Românul care a alergat 225 de kilometri timp de 30 de ore. Competiția în care nu există o linie de sosire obișnuită
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi dintre cei trei frați dispăruți din Sălaj au fost găsiți în județul Cluj. Al treilea copil este căutat în continuare
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT