Ministerul Sănătăţii: Maternitatea Giuleşti poate relua integral, de joi, activitatea medicală

Maternitatea Giuleşti - unde s-au născut mai mulţi bebeluşi care ulterior au fost depistaţi cu stafilococ auriu, acesta fiind confirmat şi la mai mulţi angajaţi - poate relua, începând de joi, integral, activitatea medicală, anunţă Ministerul Sănătăţii. Decizia vine după finalizarea lucrărilor de igienizare, curăţenie şi dezinfecţie terminală în spaţiile unităţii sanitare şi după ce probele prelevate au ieşit conforme.
Romania TV
20 dec. 2018, 09:50
Ministerul Sănătăţii: Maternitatea Giuleşti poate relua integral, de joi, activitatea medicală

„Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a anunţat Spitalul Clinic de Obstetrică- Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu” că, începând de astăzi, poate relua integral activitatea medicală”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii.

Decizia vine după ce au fost finalizate lucrările de igienizare, curăţenie şi dezinfecţie terminală în spaţiile unităţii sanitare.

„De asemenea, rezultatele probelor de laborator privind autocontrolul coroborate cu probele de sanitaţie prelevate de reprezentanţii DSPMB sunt în prezent conforme. Reluarea activităţii unităţii sanitare implică respectarea cu stricteţe a normelor legale privind supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare”, arată sursa citată.

Marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spunea că Maternitatea Giuleşti va relua internările începând de vineri.

„Mai este un aspect: noi vom propune modificarea unei alte hotărâri de Guvern, care este un act subsecvent legii securităţii în muncă, care specifică numărul şi tipul de analize care trebuiesc efectuate personalului din spital sau personalului la angajare. Sunt analize standard, pentru depistarea streptococului beta-hemolitic, pentru HIV/SIDA, tuberculoză chiar, dar noi vom propune o situaţie astfel încât spitalele să poată să decidă pentru ce germeni vor preleva probe, câte, pentru că în acest moment pentru a depista stafilococul nu este obligatorie analiza. Deci toate aceste lucruri ne-au făcut să regândim nişte acte normative care sunt în vigoare de mai mult timp şi care se pare că nu mai corespund nevoilor actuale”, afirma Sorina Pintea.

Pintea spunea că, în mod normal, conducerea spitalului ar trebui să decidă dacă recuperează banii de la persoanele vinovate.

„Noi am sancţionat pe cine am considerat că a greşit – sau, mă rog, pe cine am considerat… pe cine a greşit”, spunea Pintea, fiind vorba despre nouă angajaţi.

Întrebată dacă spitalul va avea o problemă cu plata salariilor, Pintea afirma: „Este vorba despre 10.000 de lei. Spitalului nu i-a fost sistată activitatea, doar nu mai putea să facă internări, dar putea să facă externări, sau a făcut externări. Externarea constituie un caz medical rezolvat care este finanţat de casa de asigurări de sănătate, deci nu cred că asta constituie o problemă. Şi dacă ar fi constituit o problemă, s-ar fi găsit soluţii. Eu nu cred că cineva putea să îşi asume să ţină deschisă sau, mă rog, să continue cu internările într-o maternitate asupra căreia au existat suspiciuni”.

„Au fost foarte cooperanţi, au făcut ce li s-a spus, conform protocoalelor, şi iată că putem să redeschidem sau putem să dăm drumul la internări, începând de vineri”, spunea ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, referitor la Maternitatea Giuleşti.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii (MS) anunţa că, până joi, 45 de copii care s-au născut la Maternitatea Giuleşti au fost confirmaţi cu stafilococ auriu meticilino rezistent (MRSA), doi copii colonizaţi şi cinci infirmaţi.

Internările la Maternitatea Giuleşti au fost sistate din 30 noiembrie, după ce a fost depistat stafilococ auriui la mai mulţi angajaţi. De asemenea, bacteria a fost găsită şi în scutecul unui bebeluş normoponderal.

În plus, s-au izolat germenii mezofili şi hemolitici, într-un salon de lehuze.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Cum a fost surprins David Popovici. Marele sportiv nu a mai fost văzut într-o astfel de ipostază
Capital.ro
Parlamentul European schimbă regulile pentru permisele de conducere. Anunț oficial pentru toți șoferii din UE
Playtech.ro
Se schimbă valabilitatea permisului de conducere în România, decizie de la Bruxelles. Modificări importante și pentru începători
Adevarul
Dezamăgirea unui cuplu britanic după 9 ani în Bulgaria: „Pensionarea de vis s-a transformat în coșmar. Am fost aproape omorâți de sistemul medical”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
FOTO Cum arată apartamentele în care s-au mutat deja primele familii afectate de explozia din Rahova
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Viktor Orban, implicat în finanțarea unei echipe importante din SuperLiga: ”Ar trebui să produci bani, nu să stai cu mâna întinsă!” / ”De acolo s-au plătit salariile”
MediaFlux
54% în plus la pensie. Plăți istorice la Pilonul II de pensii
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, sfătuit să nu meargă la Budapesta. "Ar putea fi asasinat"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi