Ministerul Transporturilor lansează pe 1 noiembrie licitaţia pentru autostrada Craiova-Piteşti

O nouă licitaţie pentru construirea autostrăzii Craiova-Piteşti, va fi lansată la 1 noiembrie, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în urma unei întâlniri pe care a avut-o, la Craiova, cu reprezentanţi ai companiei Ford şi ai Asociaţia Constructorilor de Automobile din România.
Iulian Tudor
15 sept. 2016, 13:29
Ministerul Transporturilor lansează pe 1 noiembrie licitaţia pentru autostrada Craiova-Piteşti

Atât licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic pentru autostrada Craiova-Piteşti, cât şi cele pentru centurile ocolitoare ale oraşelor Balş şi Slatina vor fi lansate la data de 1 noiembrie.

„Am lucrat la o aliniere a nevoilor Ford şi a priorităţilor, iar astăzi am venit cu nişte răspunsuri concrete, nu numai pentru Ford, ci şi pentru Craiova, pentru Oltenia, pentru regiune. Mi-a făcut şi îmi face plăcere să vă confirm, astăzi, că licitaţia pentru autostrada Piteşti-Craiova va fi lansată pe 1 noiembrie şi prevede ca această autostradă să fie finalizată conform Master Planului, în 2020. De asemenea, răspunzând nevoilor Ford, o să anticipăm lucrările la centurile ocolitoare Balş şi Slatina, care o să facă parte din autostradă. La centura Balş, din nou, licitaţia va începe pe 1 noiembrie. Interesanat este că CNADNR sau viitorul CNAIR şi-a asumat această lucrare în regie proprie şi din cauza aceasta va fi terminată într-un timp record de doi ani. Centura Slatinei este puţin mai complicată din cauza podului peste Olt, însă licitaţia va începe tot la 1 noiembrie, iar lucrarea va fi finalizată în 2019. Mai există o listă întreagă de drumuri naţionale aici, care sunt în construcţie şi în fază de finalizate, nu o să le enumăr acum, dar vor fi finalizate în cursul acestui an sau în anul viitor”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, citat de Mediafax.

Printre temele discuţiei dintre reprezentanţii Ford Craiova şi Guvern s-a numărat şi ameliorarea infrastructurii feroviare.

„De asemenea, am anunţat lucrări de ameliorare a infrastructurii feroviare, am studiat împreună cu Ford crearea unui punct multimodal, studiem punctul de la Işalniţa, cu partenerii noştri, şi nişte măsuri concrete de fluidizare a traficului începând de la Curtici şi până la Craiova, care vor fi implementate, unele dintre ele chiar în termen foarte scurt de două luni. Bineînţeles, că sunt şi măsuri cu termen mediu şi cu termen lung, care ţin de reabilitarea şi de refacerea căilor ferate. Chiar în zona Craiovei vorbim despre 15 poduri şi podeţe care limitează viteza, care sunt în curs de a fi reparate şi asta vorbesc cu orizont de finalizare în anul viitor, deci cam într-un an de zile”, a mai declarat Sorin Buşe.

Întrebat ce se va întâmpla cu licitaţia deja lansată, în urmă cu trei ani, pentru construirea unui drum expres sau a unei autostrăzi pe ruta Craiova-Piteşti, ministrul Sorin Buşe a spus că nu are cunoştinţă despre aceasta.

„Nu ştiu despre ce vorbiţi. Eu nu pot să răspund pentru ce a fost, pot să vă răspund de ce facem noi acum”, a afirmat ministrul.

Vicepremierul României, Costin Borc, care l-a însoţit pe ministrul Transporturilor la Craiova, a precizat că refacerea infrastructurii de transport a fost solicitată de producătorii din industria auto.

„Când s-a anunţat construcţia unui nou model şi continuarea producţiei în fabrica Ford, începând cu 2017, ne-am pus problema cum se poate crea un ecosistem în jurul acestei uzine, cum putem favoriza furnizorii locali, cum putem favoriza dezvoltarea uzinei Ford şi pe mai departe în aşa fel încât ea să-şi atingă capacitatea şi investiţia, care se face acum să nu fie ultima, ci ea să fie continuată de creşteri de investiţii în această zonă. După cum ştiţi, România are astăzi o industrie auto vibrantă, una puternică, ne-am întâlnit astăzi, aici, cu producătorii de la Ford şi de la Dacia. Ei au nevoie de o infrastructură serioasă, dar au nevoie şi de furnizori, au nevoie de furnizori locali”, a spus vicepremierul României, Costin Borc.

Întâlnirea organizată, joi, la Craiova a venit şi ca urmare a anunţului făcut de Ford, în luna martie a acestui an, privind implementarea unei investiţii suplimentare de până la 200 de milioane de euro la uzina sa din Craiova, pentru lansarea producţiei modelului Ford EcoSport, programată în toamna anului viitor.

Reprezentanţii Ford au efectuat studii interne care au arătat că îmbunatăţirea transportului rutier prin construcţia de şosele de centură în Bals şi Slatina ar reduce timpul de transport cu 3 ore, în timp ce imbunătăţirea reţelei feroviare ar duce la economisirea a 15 ore.

„Ne dorim să fim cât mai competitivi, astfel ca o reţea de autostrăzi este vitală pentru Craiova, iar obţinerea unui termen limită pentru acest proiect este absolut necesară pentru operaţiunile noastre din România. Ford are un angajament foarte puternic faţă de Craiova şi faţă de România şi acest lucru este susţinut prin investiţia noastră de peste 1 miliard de euro”, a declarat John Oldham, preşedintele Ford România.

În prezent, Ford lucrează în România cu o reţea de 40 de furnizori de componente, iar 8 dintre acestia îşi desfăşoară activitatea pe platforma uzinei din Craiova.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?