Miniştrii demisionari Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea nu participă la şedinţa de Guvern

Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea, pentru care PNL a cerut schimbarea din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv al Economiei, nu participă la şedinţa de miercuri a Guvernului, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat, transmite Mediafax.
Romania TV
12 feb. 2014, 13:16
Miniştrii demisionari Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea nu participă la şedinţa de Guvern

Surse oficiale au declarat însă agenţiei Mediafax că cei doi miniştri au venit la Palatul Victoria, înaintea şedinţei, pentru a definitiva forma proiectelor de acte normative care urmează să fie aprobate de Guvern. Ei au participat astfel la obişnuita şedinţă pregătitoare a actelor normative, care precede reuniunea Cabinetului şi are loc în cabinetul premierului.

După această şedinţă pregătitoare, cei doi miniştri au plecat, iar locul lor a fost ocupat, la reuniunea Guvernului, de către Dan Manolescu (Finanţe) şi Bogdan Nicolae Badea (Economie).

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat oficial, vineri, nominalizările în Guvern, respectiv Klaus Johannis – vicepremier şi ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu – ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu – ministru de Finanţe (în locul lui Daniel Chiţoiu), Cristian Buşoi – ministru al Sănătăţii (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanţelor).

Luni, liderul PSD, premierul Victor Ponta a anunţat însă că nu a trimis încă actele pentru ca preşedintele Traian Băsescu să emită decretele de eliberare din funcţie a miniştrilor PNL pentru care conducerea partidului liberal a propus noi persoane, deoarece PNL a propus o amânare a deciziei legată de Iohannis.

„Trebuia să fac documentele pentru emiterea decretului de către preşedinte. Evident că le fac în momentul în care am şi noile propuneri, pentru că ideea să las trei ministere fără ministru care să le conducă e o idee total greşită. Din acest punct de vedere, astăzi i-am propus domnului Iohannis, şi am şi insistat, să vină deja ministru de Interne, ca să avem o anumită stabilitate, şi după ce facem în Parlamenent restructurarea, să ocupe şi funcţia de vicepremier. Decizia politică a colegilor liberali a fost aceea de a mai aştepta, dar important este – sigur, la Interne, este domnul Oprea în acest moment – dar la fiecare din celelalte ministere sunt Chiţoiu, Gerea, Nicolăescu, până în secunda în care facem numirile alea. Adică, nu las o funcţie, un minister, fără şef”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă, marţi, că premierul Victor Ponta nu a numit încă interimarii care să preia portofoliile miniştrilor care au demisionat, menţionând că, din acest motiv, Guvernul funcţionează la acest moment, practic, ilegal.

El a mai spus că primul lucru pe care trebuia să îl facă premierul în condiţiile în care mai mulţi miniştri au demisionat ar fi fost să desemneze interimari.

„Dacă e adevărat, Chiţoiu şi-a depus demisia, ministrul Economiei şi-a depus demisia, ministrul Sănătăţii şi-a depus demisia. Eu nici până astăzi nu am numit interimarii. Deci Guvernul funcţionază illegal”, a spus preşedintele.

Miercuri, vicepremierul Liviu Dragnea a reiterat că demisiile din Guvern au fost doar anunţate, nu şi operaţionalizate sau oficializate, şi că singurul minister unde trebuia numit un interimar este cel al Internelor, unde a fost numit deja în acest sens vicepremierul Gabriel Oprea.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Turcii au spart banca! Cum a ajuns Süper Lig să adune staruri de sute de milioane de euro
Capital.ro
Comerțul ilegal cu tutun ia amploare în Europa. Ce au descoperit auditorii europeni în România
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului